Pro-rușii controlați de oligarhul Șor au înființat grupul ”Victorie-Pobeda” în Parlamentul de la Chișinău

Data publicării:
marina tauber
Marina Tauber, unul dintre cei mai vocali politicieni controlați de Ilan Șor, va fi secretarul grupului Pobeda. Sursa foto: Profimedia images

Un nou grup parlamentar, denumit "Victorie-Pobeda", a fost creat în Parlamentul de la Chişinău, a anunțat joi fostul deputat socialist, în prezent neafiliat, Vasile Bolea, care urmează să îndeplinească şi funcţia de preşedinte al acestui grup, informează Radio Chişinău.

Din acest grup parlamentar fac parte nouă deputaţi din fostul Partid Şor (declarat în afara legii în iunie 2023) şi transfugi din Partidul Socialiştilor (prorus). Secretară a grupului este deputata Marina Tauber, ex-vicepreşedinte al Partidului Şor, cercetată în mai multe dosare penale privind acceptarea finanţării ilegale a fostei formaţiuni şi sancţionată la nivel internaţional pentru destabilizarea Republicii Moldova. Reghina Apsostolova, din acelaşi partid Şor, a fost numită vicepreşedinte al grupului.

Reprezentanţii noului grup parlamentar au cerut audierea şefilor de la Parchetul General, Ministerul de Interne, Serviciul Vamal şi Serviciul de Informaţii şi Securitate (SIS) în legătură cu percheziţiile la aeroport a membrilor săi după o vizită efectuată la Moscova.

În 22 aprilie, autorităţile moldovene au confiscat peste 20 de milioane de lei moldoveneşti de la persoane care veneau de la Moscova, unde au participat la evenimentul de creare a blocului politic prorus "Victorie", coordonat de oligarhul Ilan Şor, şi au încercat să introducă aceşti bani ilegal în ţară. Pe lângă verificările de la aeroport, în cadrul dosarului au fost desfăşurate şi peste 100 de percheziţii, inclusiv în afara Chişinăului, în cadrul cărora de asemenea au fost ridicate sume mari de bani. În total, forţele de ordine au confiscate sume echivalând cu peste 1 milion de dolari, conform media de peste Prut, citată de Agerpres.

La 21 aprilie, la Moscova a fost creat blocul prorus "Victorie-Pobeda", format din mai multe partide afiliate lui Ilan Şor, care se ascunde Rusia, pentru a evita ispăşirea celor 15 ani de închisoare pentru implicare în frauda bancară din 2014.

Editor : A.V.D

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Brigitte Macron, gesturi neaşteptate în Marea Britanie! Cei prezenţi nu au putut crede, ce a făcut la ultimul...
Digi FM
Andreea Marin, copleșită de mesaje din partea fanilor după ce a confirmat despărțirea de Adrian Brîncoveanu...
Pro FM
Cum își petrece Jessie J timpul după intervenția chirurgicală pentru cancer. Artista, recunoscătoare: „Cea...
Film Now
Michael Douglas, dezvăluiri despre momentul în care l-a concediat pe tatăl său, Kirk Douglas: „Nu a fost o...
Adevarul
Scandal internațional legat de chatbotul Grok al lui Elon Musk. Polonia cere o anchetă europeană după...
Newsweek
Judecătorii cer ca „pensiile speciale să fie aproape cât salariile”. Șefa CSM are 65.000 lei/lună
Digi FM
Irina Fodor, mândră de sora ei cu 11 ani mai mică. Ce reușită a bifat Teodora: "Mă învață ce înseamnă ambiția...
Digi World
Descoperire revoluționară în Marea Piramidă din Egipt. Inscripții vechi de 4.500 de ani schimbă tot ce se...
Digi Animal World
Cinci papagali, recent donați la o grădină zoologică din Anglia, au înjurat vizitatorii. Angajații, nevoiți...
Film Now
A jucat în Licence to Kill și acum, la 70 de ani, e de nerecunoscut. Vedeta din Three's Company, surprinsă...
UTV
Iustin Petrescu pierde primul proces din scandalul cu Marilu Dobrescu