Privatizarea CFR Marfă. Președintele Consiliului Concurenței: Nu am primit o solicitare de avizare din partea cumpărătorului

Data publicării:
bogdan chiritoiu consiliul concurentei 5801387-Mediafax Group-Silviu Matei

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chirițoiu, a susținut declarațiile lui Traian Băsescu privind procesul de cerere a avizului instituției în cazul privatizării CFR Marfă.

„Un alt motiv de îngrijorare pentru mine, legat de privatizarea CFR Marfă este că membrii ai Cabinetului au vehiculat ideea că se așteaptă întâi avizul Consiliului Concurenței, ceea ce este o minciună. Consiliul Concurenței nu avizează decât după semnarea contractului. Pentru semnarea contractului de privatizare, domnul prim ministru, care apreciază atât de mult modul în care s-a făcut privatizarea, trebuie să emită o hotărâre de guvern în care să se constate îndeplinirea condițiilor și să dispună semnarea contractului. Abia din acel moment curg termenele pentru depunerea banilor de către câștigător. Atenție! În spațiul public circulă o intoxicare venită de la Guvern”, a declarat azi președintele Traian Băsescu.

„E datoria companiei care câştigă licitaţia să îşi facă analiza, să constate dacă trebuie să ceară autorizarea din partea autorităţilor de concurenţă. În momentul în care vom primi această notificare, abia atunci vom începe noi analiza”, a spus Bogdan Chirițoiu.

„Sunt două lucruri separate: unul este intenția vânzătorului, în speță Guvernul României, de a vinde compania către Grupul Feroviar Român. Pentru semnarea acestui constract de vânzare își trebuie mai multe avize, printre care și avizul Consiliului Concurenței, pe care noi l-am dat, pentru nu avem nicio problemă din punctul de vedere al vânzării, al semnării contractului”, a spus Bogdan Chirițoiu.

„Odată ce cele două părți, una vinde, una cumpără, s-au înțeles sau au stabilit condițiile de prețuri și așa mai departe, atunci intervine rolul nostru principal: deci, trebuie să analizăm, în momentul în care ai o siguranță, pentru că există intenția celor două părți, atunci trebuie să analizăm dacă această operațiune e ok din punct de vedere concurențial și este treaba cumpăratorului, nu a vânzătorului, Guvernul României, să ne prezinte toate datele”, a precizat președintele Consiliului Concurenței.

Bogdan Chirițoiu a explicat că aceasta este o „operațiune complicată”, care va dura câteva luni, maximum șase, și care nu a început pentru că nu a venit o cerere în acest sens din partea cumpărătorului.

Potrivi lui Bogdan Chirițoiu, Consiliul nu are date preliminare, deși le-a solicitat din februarie. „Am primit date din partea companiei CFR Marfă, dar nu nu am primit date din partea cumpărătorului, ori fără alea nu putem nici noi și nici Comisia Europeană sp ne formăm o pozitie, doar cu jumătate din date”, a spus șeful Consiliului Concurenței.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri