Gaze aduse pe Marea Neagră. Proiectul prin care gazele din Azerbaidjan ajung în România a fost deblocat

Data publicării:
animatie gaze marea neagra

Proiectul AGRI a fost promovat ca alternativă la gazele ruseşti. Planul prevede că metanul cumpărat din Azerbaidjan este lichefiat în Georgia şi adus cu nave speciale pe Marea Neagră până în portul Constanţa, unde va fi transformat din nou în gaz. Vapoarele uriaşe ar urma să aducă în România 5 miliarde de metri cubi de gaz, jumătate din producţia noastră anuală.

Proiectul a fost elaborat în urmă cu cinci ani. Dacă în acest interval de timp România a schimbat șapte miniştri, Azerbaidjan are acelaşi demnitar.

„Consumul nostru în Azerbaidjan este de doar 12 miliarde de metri cubi. De aceea, toate volumele noastre de gaz pot fi exportate”, spune Natig Aliev, ministrul Energiei din Azerbaidjan.

Această țară are zăcăminte descoperite de peste 1,3 trilioane de metri cubi de gaz şi în locul proiectului european Nabucco preferă să exporte metan printr-o nouă conductă care trece prin Turcia şi ajunge în sudul Italiei. Azerii spun că au atât de mult gaz, încât le dau şi ruşilor.

Discuție reporter - Natig Aliev, ministrul Energiei din Azerbaidjan:

- Exportaţi gaze în Rusia?

- Da, sigur, dar nu volume mari. 1,5 miliarde de metri cubi.

- Dar de ce? Nu are Rusia suficient gaz?

- Pentru că aşa sunt volumele de export.

Odată ajuns în România, gazul azer va pleca spre vestul Europei prin conductele pe care Transgaz le va construi ca să aducă metanul descoperit de Petrom în Marea Neagră. Autorităţile speră să împuşte doi iepuri dintr-un foc. Construcţia ar urma să fie gata în trei ani.

„Acest lucru durează. De aia nu putem începe mâine, pentru că nu are nicio raţiune economică să faci terminalele fără să ai reţeaua de transport”, spune Andrei Gerea, ministrul Energiei.

Problema este că dacă proiectul AGRI se construieşte greoi, la fel ca negocierilor purtate până acum, studiul de fezabilitate trebuie refăcut. Şi nu în ultimul rând, azerii pot alege alte destinaţii pentru resursele lor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Sophie Turner a facut primele dezvaluiri despre despartirea de Joe Jonas: “Au fost cele mai grele zile din...