Traian Băsescu, impresionat că la Bruxelles Iurie Leancă a vorbit şi în limba română

Data publicării:
leanca semnare acord

Șeful statului român a apreciat că guvernul Republicii Moldova, după câştigarea alegerilor din 2009, a fost „foarte pragmatic”, fie că a fost vorba de mandatul lui Vlad Filat, fie de cel al lui Iurie Leancă.

Aş face o menţiune deosebită aici legat de modul cum a reacţionat Guvernul Republicii Moldova după câştigarea alegerilor din 2009. A fost un guvern foarte pragmatic, care şi-a pus două obiective: să obţină dreptul la liberă circulaţie pentru cetăţenii Republicii Moldova şi să ajungă la Acordul de Asociere. Cred că a fost una din cele mai inteligente abordări dintre toate statele din Parteneriatul estic. În momentul de faţă, Republica Moldova şi-a atins ambele obiective, are din luna mai liberă circulaţie şi astăzi a semnat Acordul de Asociere şi Acordul de liber schimb", a precizat Traian Băsescu.

El a arătat că „a fost o bună strategie începută de primul ministru Vlad Filat şi continuată foarte bine de primul ministru Leancă".

Ce m-a impresionat astăzi, sigur, toţi cei trei reprezentanţi, primul ministru al Georgiei, preşedintele Ucrainei, care au semnat Acordurile au fost deosebiţi în discursurile lor, dar la premierul Leancă m-a impresionat faptul că şi-a ţinut o jumătate de discurs în limba franceză, după care a anunţat că va vorbi în limba oficială a ţării lui şi într-o limbă oficială a Uniunii Europene şi a folosit limba română, ceea ce pentru mine a fost un lucru extrem de important", a adăugat Traian Băsescu.

El a vorbit despre efortul dimplomaţiei româneşti de-a lungul ultimilor 10 ani. „Este, dacă vreţi, şi un efort al nostru, şi al meu şi al diplomaţiei româneşti de-a lungul acestor 10 ani, îmi aduc aminte când am început să frecventez Consiliul European în 2005, nu exista în documentele Consiliului ceva despre Republica Moldova. Pe urmă am reuşit noi să introducem sinergia Mării Negre, a venit Polonia care a vrut să o extindă şi pentru Belarus şi atunci s-a făcut Parteneriatul Estic şi a început să se vorbească despre Republica Moldova tot mai mult, până la urmă s-a ajuns aici, ceea ce este extrem de important. Sigur, oficial, nimeni nu spune, este un prim stadiu şi că va urma şi o începere a negocierilor pentru un Tratat de aderare, dar să ne amintim propria noastră istorie, am semnat Acordul de asociere în 1993 şi în 2007 am devenit membri ai UE. Deci, cam acesta este drumul şi este de remarcat că atât în cuvântul preşedintelui Van Rompuy, cât şi în cuvântul preşedintelui Barroso s-a dat această perspectivă chiar dacă ea pentru moment nu este înscrisă într-un document oficial şi sigur toţi o gândim", a adăugat Traian Băsescu, citat de Mediafax.

Uniunea Europeană a semnat vineri Acordul de Asociere cu Republica Moldova, Ucraina şi Georgia, trei foste republici sovietice care vor să apropie de Europa de Vest, în pofida presiunilor exercitate de către Rusia. „Este o mare zi pentru Europa (...). Uniunea Europeană se află alături de voi astăzi mai mult decât oricând”, a declarat Herman Van Rompuy, preşedintele Consiliului Eurpean, înainte să semneze acordul cu preşedintele ucrainean Petro Poroşenko şi premierii georgian Irakli Garibaşvili şi moldovean Iurie Leancă, în cadrul unui summit european, la Bruxelles.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...