Extrema-dreaptă crește în sondaje. Cine este și ce susține Jobbik?

Data publicării:
manifestatie jobbik 1

Actualul partid de guvernământ de la Budapesta, FIDESZ, este cotat cu 32 de procente în intenţiile de vot, în timp ce opoziţia este preferată de 23 la sută dintre maghiari. Doar 7 la sută dintre cei chestionaţi au declarat că nu se vor prezenta la votul pentru desemnarea membrilor parlamentului.

Jobbik: Nu suntem fasciști, comuniști, socialiști. Nu suntem nici democrați

Partidul Jobbik sau Mişcarea pentru o Ungarie mai bună reprezintă extrema-dreaptă din ţara vecină. Liderul formațiunii este Vona Gabor, sub conducerea căruia partidul a câștigat 43 de mandate din totalul de 386, cât are Parlamentul de la Budapesta. Mandate care au propulsat Jobbik pe locul al treilea în rândul formaţiunilor politice din Ungaria.

Partidul Jobbik a fost fondat în 2003 de Gergely Pongratz. Era un personaj controversat la acea vreme, care susţinea că a creat partidul pentru a proteja valorile şi interesele Ungariei. A murit, însă, trei ani mai târziu, iar la conducere a venit Vona Gabor, care a enunțat doctrina formaţiunii:

Nu suntem fascişti, comunişti sau socialişti. Este important ca toată lumea să înţeleagă că nu suntem nici democraţi”, a explicat el.

Jobbik înseamnă în limba maghiară „mai bun, mai la dreapta", iar liderii săi spun că apără identitatea istorică, dar şi creştinismul şi cultura maghiară. În plus, ei spun că învăţământul moral şi educaţia religioasă nu trebuie separate, iar una dintre măsurile susţinute este interzicerea avortului.

Partidul este popular în special în rândul tinerilor, iar opozanţii săi îl acuză de xenofobie, fiindcă militează împotriva romilor şi a evreilor. De-a lungul timpului, Jobbik a luptat şi pentru autonomia teritorială a etnicilor maghiari din alte state.

„Sarcina organizațiilor maghiare, a partidelor maghiare și a întregii societăți maghiare, precum și a clasei politice din secuime este de a face statul român să înțeleagă că autonomia Ținutului Secuiesc nu este importantă doar pentru secuime. Nu doar secuii vor deveni mai puternici prin această autonomie. Vă garantez că statul român și românii nu vor avea probleme. Autonomia aceasta ar putea chiar întări România”, a declarat pentru Digi24 Vona Gabor, liderul Jobbik.

Jobbik are filiale și în România

Sub conducerea lui Vona Gabor, Jobbik a cunoscut cea mai bună perioadă de la înfiinţarea sa până acum. În 2009 a obţinut 8,5 % la alegerile parlamentare şi trei mandate în Parlamentul European. Un an mai târziu, Vona Gabor a candidat pentru funcția de premier al Ungariei, dar a pierdut în fața lui Viktor Orban. Acum Jobbik deţine 47 de mandate de parlamentari din cele 386 ale Legislativului de la Budapesta.

Este pe locul al treilea în rândul formaţiunilor politice din Ungaria. S-a extins şi la nivel internaţional, iar în Transilvania are opt filiale, ultima deschisă în acest an la Cluj-Napoca. În plus, Jobbik mai are sedii şi în Serbia, Slovacia şi Ucraina.

Istoria Jobbik

Anul fondării: 2003

Numele fondatorului: Gergely Pongratz

Actualul preşedinte al partidului: Vona Gabor

Obiectivele declarate: Protejarea intereselor Ungariei

Rezultate:

2006 - 2,2% din voturile pentru Legislativ

2009 - 8,5% din voturile pentru Legislativ

2009 - 17.17% la alegerile europarlamentare

2010 - 16.67% din voturile pentru Legislativ

Număr total: 47 de mandate din 386 cât are Parlamentul Ungariei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...