Viktor Orban e supărat că „a rămas singur în lupta pentru pace” în UE, după ce aliatul său Roberto Fico a fost la un pas să fie omorât

Data publicării:
orban sad
Premierul maghiar, Viktor Orban. Foto: Profimedia Images

Premierul ungar de dreapta Viktor Orban s-a prezentat, joi, drept „singurul rămas să lupte pentru pace” în UE după tentativa de asasinat asupra aliatului său, premierul social-democrat slovac Robert Fico, relatează agenţiile AFP şi MTI.

Grav rănit de gloanţe într-o tentativă de asasinat motivată politic, Robert Fico va lipsi într-un „moment decisiv”, a deplâns Orban, care speră că alegerile europarlamentare din 6-9 iunie să aducă în Parlamentul European un echilibru de forţe care să oprească „febra războinică” a Bruxellesului în conflictul declanşat prin invazia rusă în Ucraina, potrivit Agerpres. 

Vorbind joi la o reuniune electorală în oraşul ungar Kecskemet, Orban a afirmat că, „odată cu schimbarea de guvern după ultimele alegeri, Slovacia a pornit pe drumul de a deveni o ţară pro-pace”, lucru care a fost „de mare ajutor Ungariei, însă procesul a fost întrerupt de tentativa unui activist de stânga de a-l asasina pe premierul slovac”.

„Robert Fico este indisponibil în lunile cele mai cruciale (...) Avem încredere că se va recupera, dar acum noi trebuie să luptăm singuri pentru pace”, a mai spus premierul ungar.

Viktor Orban, politician de dreapta, şi Robert Fico, care este de stânga, împărtăşesc aceeaşi orientare conservatoare neagreată la Bruxelles, deşi în cele puţin mai mult de şase luni de când este în funcţie premierul slovac nu ajunsese încă la un conflict deschis cu instituţiile europene, cum este cazul omologului său ungar în urma politicii sale ostile migraţiei ilegale şi comunităţii LGBT. Dar unele măsuri decise de Fico recent, precum desfiinţarea procuraturii anticorupţie şi a televiziunii publice, pe care le-a acuzat de partizanat politic împotriva lui şi în favoarea opoziţiei liberale, au fost deja sever criticate de Bruxelles.

Robert Fico, la fel ca Viktor Orban, cere negocieri de pace între Rusia şi Ucraina şi se pronunţă împotriva furnizării de ajutor militar Kievului, ajutor pe care l-a sistat de îndată ce a preluat conducerea guvernului în octombrie 2023, după ce Slovacia oferise până atunci Ucrainei mari cantităţi de arme şi muniţii.

Premierul slovac este în continuare în stare critică după tentativa de asasinat comisă miercuri de un bărbat în vârstă de 71 de ani, un scriitor pe care presa locală l-a identificat drept Juraj Cintula şi care în trecut a avut legături cu grupări radicale. Arestat la locul atacului armat, acesta a mărturisit că a acţionat cu o motivaţie politică.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF verifică veniturile obținute din străinătate. Ce trebuie să faci dacă lucrezi cu platforme internaționale
Digi FM
Soția lui Ilie Năstase, după ce a depus actele de divorț: "Nu vreau să-l denigrez, doar că nu am mai putut să...
Pro FM
Miley Cyrus a făcut furori la Paris, în rochie transparentă și vaporoasă, cu mănuși de piele și sandale...
Film Now
Actrița care își dorește cel mai mult să joace în franciza Avatar. Sigourney Weaver o susține și i-a transmis...
Adevarul
Guvernul Bolojan: 16 ministere și 3 vicepremieri. Ce spun analiștii despre justificarea unui Guvern „extins"
Newsweek
Ce spunea Bolojan despre pensiile contributive și speciale înainte să fie premier. „O problemă mare”
Digi FM
VIDEO Momentul în care un balon cu aer cald ia foc în aer și se prăbușește: "Oamenii s-au aruncat din el"
Digi World
Câtă cafea ar trebui să bem zilnic pentru a ne bucura de beneficiile ei
Digi Animal World
Un păianjen de aproape 18 centimetri și-a croit o pânză imensă pe terasa unei femei. Cum a reacționat aceasta...
Film Now
Lorraine Gary, actrița din "Jaws", era topită după un coleg de platou, deși era măritată: "Aveam o pasiune...
UTV
Bianca Censori, copia fidelă a lui Kim Kardashian: body nude și cizme de blană în Beverly Hills