Barack Obama, preşedintele Statelor Unite, împlineşte astăzi 52 de ani

Data publicării:
barack si michelle obama afp

Barack Hussein Obama al doilea s-a născut la 4 august 1961 în Honolulu, în statul american Hawaii. Tatăl său, Barack Obama Senior, un student kenyan, şi mama sa, Ann Dunham, tot studentă, se cunoscuseră cu doar un an înainte în timpul unui curs de limba rusă la Universitatea din Hawaii şi s-au căsătorit în februarie 1961.

Cei doi divortează trei ani mai târziu, iar Ann Dunham se recăsătoreşte după un cu un bărbat din Indonezia. Barack Obama şi-a mai revăzut tatăl natural doar o singură dată, în 1971.

Barack Obama urmează cursurile unui liceu privat din Hawaii, apoi în 1981, se înscrie la Universitatea Columbia din New York, de unde îşi ia licenţa în ştiinţe politice, specializarea relaţii internaţionale. În 1991, îşi ia şi diploma în drept din partea Universităţii Harvard.

După o relaţie de trei ani, în 1992 se căsătoreşte cu Michelle Robinson, care îi va dărui două fiice: Malia şi Sasha.

Cariera politică o începe în 1997, când este ales ca senator în legislativul Statului Illinois, post pe care îl păstrează până în 2004, când devine senator din partea aceluiaşi stat în Congresul american.

În 2008, Partidul Democrat îl desemnează să candideze la preşedinţia Statelor Unite. Pe 4 noiembrie 2008 îl învinge pe republicanul John McCain şi devine primul preşedinte afro-american.

În 2009, îi este decernat premiul Nobel pentru Pace. Punctul culminant al primului mandat este de departe operaţiunea care a dus la uciderea liderului terorist Osama bin Laden, pe 1 mai 2011, după aproape 10 ani de căutări.

Pe 6 noiembrie 2012, este ales pentru un al doilea mandat prezidenţial, după ce l-a înfrânt pe candidatul republican Mitt Romney.

Acum, foarte mulţi analişti încearcă să vadă prin ce va rămâne în istorie primul preşedinte american de culoare. Succesele politice şi economice de acasă nu sunt măreţe, iar pe plan extern, Barack Obama s-a făcut remarcat prin prudenţă şi ezitare. Ultimul scandal care a izbucnit la Washington s-ar putea să fie cel pe care o să şi-l amintească mulţi americani, dar nu numai. Edward Snowden, un fost angajat al serviciilor secrete americane, a dezvăluit că autorităţile americane, în parteneriat cu aliaţii, monitorizează şi înregistrează convorbirile telefonice şi activitatea de pe internet a zeci de milioane de oameni. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...