Barack Obama, preşedintele Statelor Unite, împlineşte astăzi 52 de ani

Data publicării:
barack si michelle obama afp

Barack Hussein Obama al doilea s-a născut la 4 august 1961 în Honolulu, în statul american Hawaii. Tatăl său, Barack Obama Senior, un student kenyan, şi mama sa, Ann Dunham, tot studentă, se cunoscuseră cu doar un an înainte în timpul unui curs de limba rusă la Universitatea din Hawaii şi s-au căsătorit în februarie 1961.

Cei doi divortează trei ani mai târziu, iar Ann Dunham se recăsătoreşte după un cu un bărbat din Indonezia. Barack Obama şi-a mai revăzut tatăl natural doar o singură dată, în 1971.

Barack Obama urmează cursurile unui liceu privat din Hawaii, apoi în 1981, se înscrie la Universitatea Columbia din New York, de unde îşi ia licenţa în ştiinţe politice, specializarea relaţii internaţionale. În 1991, îşi ia şi diploma în drept din partea Universităţii Harvard.

După o relaţie de trei ani, în 1992 se căsătoreşte cu Michelle Robinson, care îi va dărui două fiice: Malia şi Sasha.

Cariera politică o începe în 1997, când este ales ca senator în legislativul Statului Illinois, post pe care îl păstrează până în 2004, când devine senator din partea aceluiaşi stat în Congresul american.

În 2008, Partidul Democrat îl desemnează să candideze la preşedinţia Statelor Unite. Pe 4 noiembrie 2008 îl învinge pe republicanul John McCain şi devine primul preşedinte afro-american.

În 2009, îi este decernat premiul Nobel pentru Pace. Punctul culminant al primului mandat este de departe operaţiunea care a dus la uciderea liderului terorist Osama bin Laden, pe 1 mai 2011, după aproape 10 ani de căutări.

Pe 6 noiembrie 2012, este ales pentru un al doilea mandat prezidenţial, după ce l-a înfrânt pe candidatul republican Mitt Romney.

Acum, foarte mulţi analişti încearcă să vadă prin ce va rămâne în istorie primul preşedinte american de culoare. Succesele politice şi economice de acasă nu sunt măreţe, iar pe plan extern, Barack Obama s-a făcut remarcat prin prudenţă şi ezitare. Ultimul scandal care a izbucnit la Washington s-ar putea să fie cel pe care o să şi-l amintească mulţi americani, dar nu numai. Edward Snowden, un fost angajat al serviciilor secrete americane, a dezvăluit că autorităţile americane, în parteneriat cu aliaţii, monitorizează şi înregistrează convorbirile telefonice şi activitatea de pe internet a zeci de milioane de oameni. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...