Incidentele în care au fost implicate aeronavele EgyptAir

Data publicării:
avion-1

 

În urmă cu mai puţin de două luni, pe 29 martie, o altă aeronavă a companiei a fost implicată într-un incident.

Un avion de pasageri care zbura pe ruta Alexandria-Cairo a fost deturnat şi a aterizat în Cipru. Aeronava a aterizat pe aeroportul din Larnaca și după câteva ore tensionate, în care majoritatea ostaticilor au fost eliberați, atacatorul a fost arestat.

Pe 29 Iulie 2011, cabina piloţilor a unei aeronave Boeing 777-200 a aceleiaşi companii de zbor a luat foc pe aeroportul din Cairo. De vină ar fi fost un scurt-circuit. Nimeni nu a fost rănit, dar aparatul de zbor a fost distrus în totalitate.

Pe data de 7 mai 2002, zborul EgyptAir 843 s-a prabușit pe timp de ploaie, ceață și furtună de nisip în drum spre Tunisia, omorând 15 din cei 64 pasageri.

Pe data de 31 octombrie 1999, zborul EgyptAir 990 - un avion Boeing 767 ce zbura pe ruta New York-Cairo s-a prăbușit în Oceanul Atlantic în dreptul orașului Nentucket, Massachusetts. Autoritățile americane au suspectat pilotul de sinucidere și de prăbușirea intenționată a avionului, fapt negat cu vehemență de oficialii egipteni.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...