Regimul de la Damasc atribuie insurgenţilor atacul cu arme chimice din capitala Siriei

Data publicării:
bashar al assad presedintele Siriei mfax 1

Bashar al-Assad (centru) / Foto: Mediafax

O unitate a armatei siriene a fost încercuită în zona Jobar din Damasc, iar teroriştii au utilizat arme chimice”, anunţă televiziunea de stat siriană, subordonată regimului.

„Numeroşi militari se numără printre persoanele care s-au asfixiat în cartierul Jobar”, situat la periferia capitalei siriene, precizează postul public de televiziune, potrivit Mediafax.

Jurnaliştii CNN au obţinut un film cu victimele ucise de atacul cu arme chimice. Imaginile sunt şocante şi arată oameni întinşi pe stradă, ucişi miercuri în incidentul cu arme chimice.

Oficialii militari americani au declarat că sunt pregătiţi pentru orice eventualitate şi aşteaptă doar o decizie din partea preşedintelui Barack Obama, în ceea ce privește situația din Siria.

Rapoartele preliminare făcute de serviciile occidentale de informaţii arată că, într-adevăr au fost folosite arme chimice, iar britanicii susţin că trupe loiale lui Bashar al-Assad au executat atacul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Sophie Turner a facut primele dezvaluiri despre despartirea de Joe Jonas: “Au fost cele mai grele zile din...