Mâine sunt alegeri la FRF. Mircea Sandu susține că mandatul noului președinte nu va depăși șase luni

Data publicării:
mircea sandu -Mediafax Foto-Bogdan Iordache

Chiar dacă se vorbea despre o încercare de a anula alegerile prin lipsa cvorumului de două treimi din delegaţi, acest lucru ar însemna doar o amânare de 24 de ore. În plus, și candidaţii sunt convinşi că noul preşedinte va fi cunoscut înaintea meciului România - Argentina.

În mod cert vom avea alegeri și nu cred că putem să asistăm la un asemenea derapaj. Nu cred că actualul sistem mai are timp să-și profileze un alt candidat”, a declarat unul dintre cei aflați în cursă, Răzvan Burleanu.

După părerea mea, se vor ține aceste alegeri. Și trebuie să fie un președinte care să înlăture orice suspiciune în următorii ani în fotbalul românesc”, a spus un alt candidat, Marcel Pușcaș.

Desfăşurarea Adunării Generale conform statutului este confirmată de însuşi preşedintele Mircea Sandu.

„Nu se amână Adunarea Generală în nicio situație, pentru acest punct. Mai sunt cinci candidați, Adunarea Generală va decide”, a declarat actualul președinte al FRF.

Mircea Sandu a venit, însă, cu o ipoteză nemaiauzită: indiferent cine va câştiga alegerile, mandatul acestuia nu va dura mai mult de o jumătate de an.

Dacă va fi ales un nou președinte, așa cum este prevăzut în programul Adunării Generale, vă garantez că în 3-6 luni vor fi alegeri anticipate”, a spus Mircea Sandu.

Acesta a mai susținut că, la alegerile care ar urma să aibă loc în toamnă, preşedinte va deveni un alt component al Generaţiei de Aur.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Jennifer Lopez si Ben Affleck sunt la un pas de divort. Un apropiat al cuplului Bennifer a rupt tacerea: “S-a...