200 de medici din Bihor, somaţi de CAS să returneze valoarea unor reţete compensate

Data publicării:
medici

După ce au comparat reţetele compensate eliberate anul trecut cu veniturile asiguraţilor, aflate în baza de date a Finanţelor Publice, inspectorii Curţii de Conturi au aflat că sute de pacienţi au primit astfel de reţete, deşi nu îndeplineau condiţiile necesare.

„Aceste reţete nu avea fie valabilitatea, declaraţia pe propria răspundere nu era bună, fie că cuponul de pensie, era insuficient, pentru că pensionarul avea şi alte venituri", spune Gheorghe Ionuţ, preşedintele Casei de Asigurări de Sănătate Bihor.

În acest ultim caz au fost descoperiţi deja 500 de pensionari, care au obţinut medicamente compensate, deşi pensia de sub 700 de lei pe care o primeau nu era singura sursă de venit. Situaţia îi afectează pe medici, care au fost somaţi să plătească din propriul buzunar valoarea acestor reţete.

Cred că între 50 şi 70 de milioane de lei trebuie să recuperăm de la aceşti medici", estimează preşedintele CAS Bihor.

Medicii spun că nu era datoria lor să verifice dacă declaraţiile pacienţilor referitoare la venituri sunt corecte. „Eu i-am cerut declaraţie unde declară că nu realizează alte venituri. Am pus-o la dosarul medical. De câte ori îi dau reţetă îi cer cupon de pensie", explică medicul de familie Ştefan Quai.

„Nu suntem organe de control, nu suntem poliţie, nici justiţie să vedem şi să măsurăm că bolnavul are doar atât venituri", completează doctorul Arpad Balogh.

Cadrele medicale trebuie să se prezinte în zilele următoare la Casa de Asigurări de Sănătate ca să clarifice situaţia. Dacă nu pot face dovada că au declaraţia semnată de pacient, în care acesta confirmă că nu are alt venit în afara pensiei, medicii vor fi buni de plată. În schimb, dacă pacienţii au minţit, aceştia vor plăti contravaloarea reţetelor compnesate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Jennifer Lopez si Ben Affleck sunt la un pas de divort. Un apropiat al cuplului Bennifer a rupt tacerea: “S-a...