Acuzaţii grave la Spitalul Judeţean din Timişoara. Poliția face cercetări pentru ucidere din culpă

Data publicării:
acuzatii 0a

Carmen a mers cu tatăl ei, Petru Cosmaschi, la Spitalul Judeţean din Timişoara în luna mai, unde a fost operat de anevrism cerebral. Femeia spune că, pe perioada spitalizării, tatăl său a contactat o bacterie intraspitalicească. Tot ea  susţine că, deşi omul era slăbit şi avea febră, medicii de la Spitalul Judeţean l-au externat. A ajuns  în cele din urmă la Spitalul Victor Babeş din oraş, dar era prea târziu: ”În ziua externării a avut febră și am zis că nu vreau să plec așa cu el acasă, eu fiind singură toată ziua, și cu diareea care o făcea din jumătate în jumătate de oră”.

Ionuţ Bocancea, purtătorul de cuvânt al IPJ Timiş, a declarat pentru Digi24 Timișoara în legătură cu acest caz: ”Serviciul de Investigații  Criminale efectuează cercetări pentru infracțiunea de ucidere din culpă față de mai mulți angajați ai Spitalului Județean Timiș”.



Reprezentanţii Spitalului Judeţean din Timişoara susţin că vor declanşa o anchetă pentru a stabili ce s-a întâmplat. După numărul îmbolnăvirilor din acest an, constatat de medicii de la Spitalul de Boli Infectioase, situaţia pare să fie gravă. Doctorii de la Victor Babeş au diagnosticat, în șapte luni, de 18 ori mai multe cazuri decât pe întreg parcursul anului trecut.

De altfel, în primăvară, Spitalul Judeţean din Timişoara a primit recomandări  să dezinfecteze unitatea sanitară tocmai din cauza numărului mare de pacienţi infectaţi.

Dana Şpac, purtător de cuvânt al DSP Timiş, ne precizează: ”De la începutul anului 2013, la noi s-au raportat 71 de cazuri. Evident că ele nu au fost raportate toate în bloc, ci au fost raportate disparat.”

Medicii au fost instruiți să respecte atât normele de igienă, cât și tratamentul care se impune în aceste cazuri”,  ne-a anunțat Liana Dacilescu, purtător de cuvânt al Spitalului Judeţean din Timişoara. 

Bacteria afectează, în general, persoanele în vârstă care au un sistem imunitar scăzut.

Reporter: Marcela Sferlea
Operator: George Ştefăniţă
Redactor: Călin Țenche 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...