Scandal finalizat cu o anchetă internă la Poliţia timișoreană. Un bărbat e pe patul de spital, acuzațiile curg de ambele părți

Data publicării:
batut 2



Scandalul a pornit aseară, după ce câinele prietenei poliţistului, pe numele căruia s-au făcut plângerile, ar fi intrat în curtea bărbatului şi i-ar fi atacat pisicile. Acesta susţine că n-a apucat să ceară explicaţii, că poliţistul a şi început bătaia, după care ar fi cerut întăriri, un echipaj al Secţiei 3 de Poliție.

”A rupt poarta şi a intrat înăuntru. Și atunci, imediat, au mai venit patru poliţişti şi am zis: Cum intraţi, aţi rupt poarta, daţi-mi o legitimaţie. Şi au zis: Stai că-ţi dăm! Și mi-au pus cătuşele şi m-au omorât în curte acolo. M-au dus, m-au aruncat în dubă, iar acolo la Poliţie, la Secţia 3, iar m-au luat”, susține Tudor Gavrilă.

Familia bărbatului a ajuns imediat la secţia de poliţie, după ce a fost alertată de vecini. Au ajuns însă cu puţin timp înainte ca acesta să fie preluat de un echipaj SMURD şi dus la spital.

Roxana Gavrilă, fiica bărbatului, afirmă: ”Când a venit SMURD-ul în faţă, au vrut să-l scoată pe targă şi au zis că nu, nu prin faţă, că este foarte bătut, să-l băgăm prin spate, să nu se vadă cum arată”.

Poziţia familiei este susţinută şi de către vecinii care au asistat la întreg scandalul, petrecut aseară într-un cartier din Timişoara. ”Au intrat peste el, l-au cărat de-aici de jos, cum căzuse sub copertina aia, şi l-au bătut acolo şi am strigat la ei: Lăsaţi-l, îl încătuşaţi, îl încătuşaţi, dar de ce-l loviţi? Între timp, au venit jandarmii, o maşină de jandarmi, şi l-au luat la bătaie, vreo patru-cinci inşi loveau cu picioarele în el, ca şi cum ai lovi într-un sac de box”, ne relatează un vecin, Ioan Ţigănaşu.

De cealaltă parte, Poliţia susţine că bărbatul este anchetat pentru mai multe infracţiuni, mai ales că poliţistul pe numele căruia s-au depus plângeri susţine că a fost ameninţat. Mirela Drăghicioiu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al judeţului Timiş, a declarat pentru Digi24 Timișoara: ”Poliţiştii Secţiei 3 Timişoara efectuează cercetări faţă de un bărbat în vârstă de 63 de ani, din Timişoara, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ameninţare, port ilegal de armă albă şi distrugere. În urma audierilor s-a stabilit faptul că bărbatul, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, ar fi ameninţat cu acte de violenţă, folosindu-se de un topor şi o furcă, atât poliţistul, cât şi pe prietena acestuia, şi totodată ar fi distrus cu una din unelte poarta de acces în curtea fetei”.

Şi Gruparea Mobilă de Jandarmi din Timişoara se disculpă în această situaţie. ”Echipajul a fost solicitat în sprijin, de către o patrulă de poliţie de la Secţia 3. Echipajul a ridicat o persoană de la faţa locului unde era deja o patrulă de poliţie şi i-au sprijinit pentru a duce persoana respectivă la Secţia 3 Poliţie”, ne precizează lt. Marius Amza, purtătorul de cuvânt al Grupării Mobile de Jandarmi din Timişoara.

Familia şi-a angajat acum un avocat cu care se va sfătui în legatură cu următoarele demersuri. În aceste zile, soţia bărbatului internat la Ortopedie, cu multiple fracturi, va solicita şi un certificat medico-legal pe care-l va depune la Poliţie.

Reporter: Maria Rohnean
Operator: Alin Lungu
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
De ce Regele Charles ține mereu mâinile în buzunar sau la spate. Își ascunde degetele?
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez, detaliul care amplifică zvonurile privind divorțul de Ben Affleck: „Lipsă de integritate și...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...