Telefonul sună scump la Primăria Timișoara. Actuala conducere pune telefonul în furcă

Data publicării:
telefoane 1

Mi se pare scump și o escrocherie tot ce se întâmplă aici”, ”Foarte mult, foarte mult, puteau dota ceva la spitalul de copii”, ”5.000 de euro e o sumă mare, pentru parcuri nu sunt bănci, coșuri de gunoi”, astfel sună opiniile câtorva timișoreni, culese de Digi24 Timișoara.

Cei 5.200 de euro acopereau lunar costurile pentru 200 de abonamente de telefonie ale angajaților Primăriei. Risipa din bani publici a fost descoperită în cadrul unui control intern de actualul viceprimar.



Viceprimarul Timișoara Traian Stoia afirmă că ”se plăteau peste 60.000 de euro anual și acum se plătesc numai 24.000”.

După negocieri cu alți operatori de telefonie mobilă, pentru aceleași servicii, de luna viitoare, municipalitatea va achita mai puțin de jumătate din valoarea fostului contract, adică numai 2.000 de euro.

Stoia susține: ”Contractele în Primărie sunt făcute defectuos. Noi ne trezim că, după ce au fost încheiate, s-a greșit. Părerea mea este că sunt așa de evidente greșelile că eu zic că e rea intenție

Reprezentanții fostei administrații a orașului nu au vrut să comenteze situația sumelor plătite până acum din bani publici pentru serviciile de telefonie. Pe lângă plata abonamentelor de telefonie, în Timișoara, multe dintre contractele de servicii încheiate în trecut au păgubit bugetul local. 

Reporter: Sorina Covlea
Operator: Cristian Axinte
Redactor: Călin Țenche 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...