Grindeanu: Miza principală pentru PSD e la parlamentare, pentru a nu risca un scenariu de tip Bulgaria, cu alegeri la fiecare 3 luni

Data actualizării: Data publicării:
Screenshot 2024-11-26 155312
Foto: captură video Digi24

Prim-vicepreședintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, marți, că alegerile parlamentare de duminică sunt „importante” pentru ca în România să nu se ajungă la „un scenariu de tip Bulgaria”, cu alegeri la fiecare trei luni. „Dacă intrăm într-un scenariu în care polul suveranist, naţionalist reprezintă o treime, PSD-ul o treime şi cei de dreapta au o treime”, a spus Grindeanu.

„Suntem în organizare pentru alegerile parlamentare. E vorba de mobilizarea electoratului PSD, de a ține legătura cu președinții de organizații, președinții de CJ, cu primarii PSD, care nu sunt puțini, sunt peste 1.700 de primari, de a face tot ceea ce putem pentru a câștiga alegerile de duminică. Altfel riscăm un scenariu de tip Bulgaria, să ne tot trezim cu alegeri o dată la trei luni. Vecinii noștri de la sud de Dunăre cred că în 3 ani au avut șapte rânduri de alegeri.

Sunt extrem de importante alegerile de duminică, pentru că asta înseamnă un Parlament care la rândul său dă un guvern, care dă stabilitate, care îndreaptă România pe o cale de construcție. Încercăm să explicăm la toată lumea care este miza acestor alegeri, de ce trebuie să mergem pe această cale, să votăm lucrurile sigure”, a afirmat Sorin Grindeanu.

Acesta a punctat că „principala miză” pentru PSD o reprezintă alegerile de duminică.

„Noi trebuie să câştigăm alegerile parlamentare, să fim pe primul loc, trebuie să avem o pondere mare în Parlamentul României, astfel încât în Parlament, PSD-ul să fie principala forţă politică.

Dacă intrăm într-un scenariu în care, nu ştiu, polul suveranist, naţionalist reprezintă o treime, PSD-ul o treime şi... că am văzut că, deja, unii fac guvernul, dar ei au doar o treime, cei de dreapta, intrăm în scenariul de care vorbeam mai devreme. De aici, cred, şi asta este, de fapt, miza acestor alegeri, fiindcă da, am înţeles, PSD-ul a crescut pensiile, dar, totodată, pot să vină unii care le scad. Şi am trăit aceste experienţe cu toţii, când, după un an, nici măcar un an, au venit unii şi ne-au zis: veniţi înapoi că am glumit.

Deci, lucrurile acestea, dacă vreţi vă dau domeniul Transporturilor. Sunt unii care au venit şi într-un an de zile au făcut fix zero kilometri de autostradă. Şi atunci aici e măsura competenţei, Parlament înseamnă Guvern. Guvern pentru a face lucruri pentru români. Alegerile prezidenţiale sunt cu totul altceva”, a mai precizat Grindeanu.

În context, el a fost întrebat şi dacă după rezultatul primului tur al prezidenţialelor ar trebui să plece toată conducerea PSD.

„Noi avem luată o decizie, ieri, de către CPN, sau două decizii, dacă vreţi, în care, în data de 2 decembrie să facem analiza după alegerile parlamentare şi, bineînţeles, s-a venit într-o echipă, se pleacă într-o echipă, nu e vorba de altceva. Şi după alegerile parlamentare, tot în data de 2 decembrie, să comunicăm ce avem de făcut pentru turul 2 la prezidenţiale. Acestea sunt deciziile partidului, restul sunt speculaţii”, a subliniat Grindeanu.

Întrebat dacă-şi doreşte să fie noul preşedinte al PSD, Grindeanu a spus: „Când câştigi alegerile, le câştigi într-o echipă, când le pierzi, le pierzi într-o echipă”.

„Partidul şi Marcel Ciolacu şi Sorin Grindeanu şi Mihai Tudose şi toată lumea şi preşedinţii de organizaţii şi cu toţii, în aceste zile, suntem angrenaţi în aceste alegeri. După, fiecare dintre noi, în interiorul partidului, vom face aceste analize. Şi, sigur, sunt oameni care vor face un pas înapoi, Marcel Ciolacu a anunţat, ieri, în CPN, că şi-a dat demisia, va exista această analiză, dar, astăzi, când vorbim, Marcel Ciolacu este preşedintele PSD, Marcel Ciolacu conduce inclusiv partidul, pentru alegerile de duminică, pe care dorim să le câştigăm”, a mai declarat Grindeanu.

Privitor la primul tur al prezidenţialelor, el menţionat, între cauzele scorului înregistrat, şi lipsa unei prezenţe mai active a PSD pe anumite reţele sociale.

„Noi am crezut că alegerile prezidenţiale sunt..., aşa la o primă vedere, că oamenii votează stabilitate. Oamenii, dacă vezi că faci autostrăzi, că faci spitale, te votează şi îţi dau votul implicit. Se pare că această strategie nu tot timpul este cea mai corectă, am lipsit pe anumite canale de media, văd la voi pe televizoare ce nebunie e, eu nu sunt neapărat activ acolo, pe TikTok, pe Facebook. Se dovedeşte că a fost greşită această abordare a noastră să vorbim despre lucrurile pe care le-am făcut şi pe care le facem, versus ceea ce s-a întâmplat şi se întâmplă şi acum pe social media”, a afirmat Grindeanu.

El fost întrebat, din perspectiva alegerilor parlamentare, dacă vede USR ca fiind „un partid frecventabil".

„Eu văd PSD-ul ca partidul care să câştige alegerile şi după aceea vedem”, a opinat Grindeanu.

Acesta s-a declarat de acord şi cu scenariul ca un partid de tip suveranist să obţină un scor important la parlamentare, având în vedere scorul înregistrat la turul 1 al prezidenţialelor.

Editor : Alexandru Costea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Paște sau Paști, care e forma corectă, de fapt? Varianta acceptată de Academia Română
Digi FM
Andreea Marin are emoții pentru fiica ei: “Învață foarte mult, urmează Bacalaureatul”. Violeta pleacă apoi la...
Pro FM
Debbie, fosta soție a lui Michael Jackson, de nerecunoscut la nouă ani după ce a învins cancerul. Cum arată...
Film Now
Cea mai mare temere a regizorului „Home Alone 2” în cazul în care ar elimina scena cu Trump: A devenit un...
Adevarul
Salariul mediu brut din România, mai mare ca în Japonia și Croația. Economist: „Dacă nu eram în UE și NATO...
Newsweek
O mare bancă anunță „apocalipsa”. Pensiile pot fi înghețate. Ce sume de bani pierd pensionarii?
Digi FM
Doi medici rezidenți, angajați în cel mai mare spital din Iași, au murit la distanță de două săptămâni...
Digi World
Crezi că rezolvi acest puzzle în 30 de secunde? Doar persoanele cu minți agere pot vedea unde se „ascunde”...
Digi Animal World
Un curcan a făcut haos într-un supermarket. Momentul când un polițist se luptă să-l prindă a devenit viral
Film Now
Cate Blanchett vrea să renunțe la actorie, după 30 de ani de carieră: Familia mea dă ochii peste cap când...
UTV
Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru...