Video Cele mai importante declarații din dezbaterea de la Palatul Cotroceni. Momentele tensionate, analizate în direct la Digi24

Data actualizării: Data publicării:
crin antonescu, nicusor dan, elena lasconi la dezbaterea de la cotroceni
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Analistul politic și jurnalistul Ion M. Ioniță a vorbit în direct la Digi24 și a comentat cele mai importante momente din dezbaterea prezidențială de luni seara de la Palatul Cotroceni. Confruntarea dintre candidații la prezidențiale Elena Lasconi, Nicușor Dan și Crin Antonescu, desfășurată în Sala Unirii, a fost marcată de tensiuni, schimburi dure de replici și atacuri directe.

0 seconds of 0 secondsVolume 90%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
Scurtături Tastatură
Shortcuts Open/Close/ or ?
Redare/PauzăSpațiu
Mărește Volumul
Micșorează Volumul
Caută înainte
Caută înapoi
Subtitrare Pornită/Oprităc
Ecran complet/Ieși din modul Ecran completf
Suprimare Sunet/Activare Sunetm
Decrease Caption Size-
Increase Caption Size+ or =
Caută %0-9
00:00
00:00
00:00
 

În cadrul confruntării între principalii candidați la alegerile prezidențiale, difuzată luni seara pe Digi24, Elena Lasconi, Crin Antonescu și Nicușor Dan au avut o dezbatere intensă, cu schimburi de replici dure. Analistul politic Ion M. Ioniță a comentat în direct la Digi24 dezbaterea de la Palatul Cotroceni.

„Cred că trebuie să-i felicităm pe cei trei candidați care au rămas până târziu în noapte pentru a dezbate”, a declarat Ion Ioniță. Acesta a adăugat că Victor Ponta, care a anunțat că nu va participa, și George Simion, care a ajuns la Palatul Cotroceni, dar a plecat înainte de începerea dezbaterii, „nu și-au onorat obligația de a se prezenta în fața propriilor alegători”.

„E ușor să spui că stai cu poporul. Dar când e vorba să explici ce vrei să faci dacă ajungi președinte, asta este mult mai greu”, a mai spus jurnalistul.

Nicușor Dan și Mihai Păun

O temă controversată în campania electorală a lui Nicușor Dan a fost legătura acestuia cu Mihai Păun. În timpul dezbaterii, primarul Capitalei a fost întrebat dacă îi va răspunde la telefon lui Păun, în cazul în care ajunge președinte. Nicușor Dan a spus că o va face.

Despre acest subiect, Ion Ioniță a afirmat că „Nicușor Dan a răspuns onest”, chiar dacă răspunsul său putea fi „nefavorabil”: „Putea să spună 'nu, nici gând. Nu mai vorbesc cu acest om', dar a spus că îl cunoaște și, dacă îl sună, va răspunde. Nu-i va întoarce spatele”.

„Oamenii vor judeca dacă este corect ceea ce spune Nicușor Dan, și anume 'cunosc un om, îi răspund la telefon, nu sunt atât de nepoliticos încât să mă fac că nu îl mai știu după ce am colaborat'”, a mai adăugat el.

Crin Antonescu nu exclude scenariul Olguța Vasilescu premier 

În dezbaterea din Sala Unirii, Crin Antonescu, candidatul coaliției de guvernare, nu a exclus posibilitatea ca Olguța Vasilescu să fie numită premier într-un viitor guvern. 

Ion Ioniță a explicat: „Crin Antonescu trebuie să adune electorat din trei partide destul de diferite între ele, iar marea lui problemă în această campanie electorală este să convingă PSD-iștii, liberalii și UDMR-iștii să îl voteze, ceea ce nu este deloc ușor. Mesajele sale au fost orientate acum către publicul pesedist. Olguța Vasilescu a avut succes la Craiova și a câștigat mandate la Primărie. Acolo sunt mulți votanți pesediști șI nu poate să neglijeze acest lucru dacă vrea să ajungă în turul al doilea”.

„Poate să ajungă să o propună, dar nu poate președintele să schimbe premieri direct. El poate să propună un candidat pentru funcția de premier, dacă aceasta rămâne vacantă”, a mai adăugat jurnalistul.

Elena Lasconi și TVA-ul

Președinta USR, Elena Lasconi, a fost pusă în dificultate de jurnaliști când a fost întrebată ce ar face dacă în prima zi la Cotroceni ar primi pe masă o lege prin care TVA-ul să fie majorat, depășind pragul de 20%. Lasconi a evitat să ofere un răspuns concret.

Ion Ioniță a comentat: „Doamna Lasconi n-a avut în acest caz răspunsul, a spus că nu promulgă legea. Nu poate președintele să refuze să promulge o lege. El poate să o întoarcă la Parlament și poate cere anumite schimbări iar dacă acestea nu sunt făcute, Parlamentul poate vota din nou și președintele este obligat să o promulge”.

„Dar ceea ce a spus pe lângă răspuns, anume că s-ar angaja mai degrabă în negocieri cu Parlamentul, cu partidele, cu Guvernul pentru a căuta alte soluții, este corect. Președintele poate să adreseze mesaje și Guvernului și poate să și participe la ședințe de Guvern când sunt probleme extrem de importante” a mai spus el. 

Nicușor Dan vs Crin Antonescu

În cadrul dezbaterii, Nicușor Dan l-a acuzat pe Crin Antonescu că ar fi transferat 34 de hectare din domeniul public al statului către dezvoltatori imobiliari. Crin Antonescu a respins acuzațiile.

Ion Ioniță a spus despre acest schimb: „Nicușor Dan merge pe niște teme care i-au asigurat succesul la Primăria Capitalei. S-a discutat foarte mult despre prestația sa la Primărie, dar acestea nu au nicio legătură cu funcția prezidențială”.

„Nicușor Dan se prezintă ca un luptător împotriva 'rechinilor imobiliari', iar acum folosește acest piedestal de luptător cu mafia imobiliară împotriva adversarilor săi. Cei trei candidați care au stat la această confruntare se bat pe un electorat oarecum similar. Sunt în aceeași tabără pro-europeană și diferența de voturi între ei este foarte mică. Orice vot din partea adversarului contează. De aceea s-au atacat așa de mult între ei”, a mai precizat jurnalistul.

Editor : Cristina Sava

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Actorul Sebastian Stan, mesaj pentru români: „Nu va fi ușor, dar va fi...
Digi FM
George Simion, comentariu deplasat despre Nicușor Dan: “Aveți un candidat pe care-l susțineți. E autist...
Pro FM
Sean Penn rupe tăcerea după ce Madonna l-a numit „iubirea vieții ei”: „Nu ne-a luat mult să realizăm adevărul”
Film Now
Dakota Johnson, sinceră ca niciodată: „A iubi pe cineva e cel mai înfricoșător și frumos lucru!” Actrița are...
Adevarul
Un medic urolog explică de câte ori pe zi e normal să mergi la toaletă, în funcţie de vârstă
Newsweek
Ce se întâmplă cu pensiile pe luna iunie? Guvernul face anunțul așteptat de 4.900.000 pensionari
Digi FM
Eugen Cristea, după moartea soției sale, actrița Cristina Deleanu: “O durere sfâșietoare. Nu a suferit mult...
Digi World
"Nu e de glumit. Intoxicația cu apă poate fi fatală!". Primele simptome și ce să faci dacă o persoană se...
Digi Animal World
Acest câine are un nume absolut hilar: „Mama mea refuză să-mi plimbe câinele pentru că numele lui e prea...
Film Now
Cum arată partenerul ideal pentru Sofía Vergara: „Să aibă la fel de mulți bani ca mine sau mai mulți, altfel...
UTV
Salma Hayek, pe coperta Sports Illustrated Swimsuit 2025: „Am aproape 60 de ani, nici nu mi-ar fi trecut prin...