Campania Digi24 “Avem același sânge” ajunge în judeţele Cluj şi Constanța

Data actualizării: Data publicării:
carla
Campania Digi24 “Avem același sânge”

Digi24 cheamă din nou românii să salveze vieți printr-o simplă donare de sânge în cadrul celui mai amplu și ambițios proiect național al unei televiziuni de știri în beneficiul pacienților.

Apelul nostru este cu atât mai important acum cu cât ne aflăm în perioada concediilor de vară, moment în care numărul donatorilor scade semnificativ în toată țara.

Peste 3.000 de români au fost donatori pentru viață în cadrul proiectului care se va desfășura pe tot parcursul acestui an. Până acum, campania “Avem același sânge” a ajuns în 16 județe.

Pe 21 iulie 2023, campania “Avem același sânge” ajunge în orașele Constanța şi Cluj-Napoca. Acțiunile vor fi organizate cu ajutorul personalului medical de la Centrele de Transfuzie.

Pe 21 iulie 2023, campania “Avem același sânge” va fi în două județe simultan:

  • În judeţul Cluj, unde donarea de sânge va avea loc în municipiul Cluj-Napoca, pe Stadionul Cluj Arena, între orele 8:00-15:00.
  • În județul Constanța, unde donarea de sânge va avea loc în municipiul Constanța, la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, între orele 8:00-15:00.

Alături de donatorii din Constanța va fi jurnalista Digi24 Iulia Stanciu, care va transmite în direct evenimentul de donare, iar la Cluj-Napoca va transmite în direct jurnalista Carla Tănasie.

Cu ajutorul Parteneriatului Digi 24 - UMF “Carol Davila” continuăm și studiul național privind cuantificarea riscului la evenimente cardiovasculare și evaluarea calității somnului, în rândul donatorilor de sânge.

Digi24 le mulțumește partenerilor: Centrul de Transfuzie Cluj, Centrul de Transfuzie Constanța, Consiliul Județean Cluj, Consiliul Judeţean Constanța, Primăria Cluj-Napoca și Primăria Constanța.

Proiect susținut de SANADOR

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri