Atenție șoferi: reducerea perioadei de suspendare a permisului este condiționată de prezentarea dovezii achitării contravenției

Redacția Digi Economic Data publicării:
politia rutiera control documente
sursa: Inquam Photos / Cornel Putan

Preşedintele interimar Ilie Bolojan a promulgat legea care prevede ca reducerea perioadei de suspendare a dreptului de a conduce autovehicule să fie condiţionată şi de obligativitatea prezentării dovezii achitării amenzii aplicate ca urmare a săvârşirii contravenţiei.

Actul normativ completează articolul 104 alineatul (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, relatează Agerpres.

Potrivit noilor prevederi, la cererea titularului permisului de conducere, perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce aplicată pentru săvârşirea unor contravenţii se reduce cu o treime, de către şeful Poliţiei rutiere a judeţului sau a municipiului Bucureşti pe raza căreia a fost săvârşită fapta ori de către şeful Poliţiei rutiere din Inspectoratul General al Poliţiei Române, după caz.

Pentru a beneficia de această reducere, trebuie îndeplinite, cumulativ, următoarele condiții:

  1. a fi declarat admis la testul de verificare a cunoaşterii regulilor de circulaţie,
  2. a fi obţinut permisul de conducere cu cel puţin un an înainte de săvârşirea faptei,
  3. prezentarea dovezii achitării amenzii aplicate pentru săvârşirea contravenţiei care a determinat suspendarea dreptului de a conduce