Cadastru gratuit: peste 60.000 de imobile au fost înregistrate în luna ianuarie

Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI), instituţie publică aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, a înregistrat, în luna ianuarie a acestui an, gratuit pentru cetăţeni, 63.208 imobile.
Au fost finalizate lucrările de înregistrare sistematică a imobilelor la nivelul întregii localităţi în 298 de UAT-uri, din totalul de 3.181 de UAT-uri, precum şi în peste 30.000 de sectoare cadastrale, suprafaţa înregistrată fiind de peste 6,5 milioane de hectare.
Dintre cele 298 UAT-uri şi sectoarele cadastrale finalizate, pentru 8 UAT-uri şi 283 sectoare cadastrale, cu o suprafaţă de 52.200,17 de hectare, ANCPI a cofinanţat lucrările de înregistrare sistematică contractate de primării, precizează sursa citată.
Totodată, au fost cadastrate cu fonduri europene, prin Proiectul major "Creşterea gradului de acoperire şi incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăţilor în zonele rurale din România", finanţat în cadrul Axei prioritare 11 a Programului Operaţional Regional 2014-2020 (POR) şi continuat în cadrul Programului Creştere Inteligentă, Digitalizare şi Instrumente Financiare 2021-2027 (PoCIDIF), 172 de comune cu peste 1,4 milioane de imobile.
Din totalul de 9,54 de milioane de hectare de terenuri agricole care fac obiectul subvenţiilor Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), au fost înregistrate, în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară, 8,14 milioane de hectare (85%), se arată în comunicat.
În prezent, se desfăşoară lucrări de cadastru la nivelul întregului UAT în 509 comune, dintre care 472 beneficiază de fonduri europene şi în peste 23.000 de sectoare cadastrale, cu o suprafaţă de 2,1 milioane de hectare.
„PNCCF are drept scop înregistrarea, gratuită pentru cetăţeni, a tuturor imobilelor (terenuri şi clădiri) din România în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară. Programul este finanţat din veniturile proprii ale ANCPI, din fonduri europene şi din bugetul local al primăriilor.ANCPI este beneficiarul Proiectului major "Creşterea gradului de acoperire şi incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăţilor în zonele rurale din România", care completează obiectivul PNCCF prin realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică pentru 5.758.314 de hectare, din 660 de UAT-uri din zonele rurale ale României, iar valoarea totală a Proiectului este 312.891.155 de euro. Proiectul major a fost finanţat, până în decembrie 2023, prin Programul Operaţional Regional şi a fost etapizat. Faza II a Proiectului este finanţată, în prezent, prin Programul Creştere Inteligentă, Digitalizare şi Instrumente Financiare 2021-2027 ", transmite ANCPI.
Stadiul lucrărilor poate fi consultat aici.