Canicula topește autostrăzile din Germania. Se efectuează reparații în regim de urgență

Alexandru Gologan Data publicării:
autostrada germania
sursa: gettyimages.com/

Drumarii germani efectuează reparaţii în regim de urgenţă pe autostrăzi, după ce căldura extremă din ultimele zile a provocat crăpături în stratul de beton pe mai multe porţiuni.

Temperaturile extreme au cuprins Germania. Cele 39 de grade Celsius înregistrate în ultima săptămână au fost suficiente pentru a dilata betonul, astfel că inevitabil au apărut crăpături în autostrăzi. Cele mai afectate sunt autostrăzile mai vechi, uzate de trafic, sau autostrăzile care nu au un strat de asfalt.

„Crăpăturile apar atunci când betonul se dilată şi nu are unde să se extindă, ceea ce duce la rupturi. Ne-am pregătit pentru această situație. Pe sectoarele mai vechi, am limitat viteza. Vom realiza o serie de lucrări pentru a remedia situația”, transmit autorităţile germane .

Deşi lucrările de reparare a pagubelor provocate de caniculă în Germania au început, o secţiune de autostradă din zona Ruhr va fi închisă complet, pe un sens de mers, începând de vineri noaptea şi până luni dimineaţa, pentru acoperirea gărilor şi crăpăturilor.

Dat fiind faptul că este sezonul vacanțelor, lucrările de reparaţii din weekend vor afecta traficul, astfel că șoferii care tranzitează Germania se pot aștepta la blocaje, informează Bloomberg.