Guvernul a aprobat prelungirea plafonării adaosului comercial pentru alimentele de bază. Până la ce dată rămâne în vigoare

A fost aprobată prelungirea plafonării adaosului comercial pentru alimentele de bază, până la 30 septembrie anul acesta, a anunțat vineri ministrul Agriculturii Florin Barbu.
„Astăzi (vineri n.r.), în ședința de guvern, au fost aprobate două măsuri care și-au dovedit eficiența!
Astfel, am propus și aprobat în Guvern prelungirea plafonării adaosului comercial pentru alimentele de bază, până la 30 septembrie 2025, pentru a proteja puterea de cumpărare a românilor cu venituri mici și medii”, a transmis ministrul pe pagina de Facebook.
Mai mult, se menține obligativitatea licenţierii, până la 31 decembrie 2025, a importurilor de produse din Ucraina.
„De asemenea, continuăm să protejăm fermierii români de importurile de produse din Ucraina și menținem obligativitatea licențierii pentru astfel de importuri, până la 31 decembrie 2025.
Fac un apel către toți procesatorii români să își asigure cât mai mult posibil materia primă de la fermierii noștri, pentru a sprijini producția românească”, a adăugat acesta.