Încep lucrările la Planșeul Unirii din Capitală. Ce restricții rutiere se impun

Lucrările de refacere a Planşeului Unirii încep marţi, a anunţat primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă. Circulaţia pe Splaiul Independenţei, între Piaţa Naţiunile Unite şi Piaţa Unirii, va fi restricţionată.
„Începem refacerea Planşeului Unirii! Primele în zone în care vom lucra sunt cea din faţa hanului lui Manuc şi Parcul Unirii. În perioada lucrărilor, circulaţia pe Splaiul Independenţei, între Piaţa Naţiunile Unite şi Piaţa Unirii, este restricţionată, cu excepţia riveranilor”, a anunţat primarul.
Potrivit acestuia, se pot folosi următoarele rute ocolitoare:
- dinspre Corneliu Coposu şi Universitate - drum provizoriu prin Parcul Unirii;
- de pe Calea Victoriei va fi traseul: Naţiunile Unite - Palatul Parlamentului - Bulevardul Unirii;
- dinspre Eroilor - se face dreapta pe Bulevardul Libertăţii, apoi stânga pe Bulevardul Unirii.

Amintim că autorizaţia pentru refacerea Planşeului Unirii a fost semnată de Nicuşor Dan în ultima sa zi de mandat de primar general al Capitalei.
Daniel Băluţă anunţa recent, într-o conferinţă de presă, că lucrările vor fi împărţite în patru zone distincte: porţiunea din faţa Hanului lui Manuc, cea din parcul aflat în faţa Magazinului Unirea, cea din zona fântânilor şi cea dinspre Pasajul Unirii. Parcul din faţa Magazinului Unirea va fi împrejmuit, vor fi transplantaţi copacii, o parte vor fi relocaţi, alţii defrişaţi, urmând să fie sădiţi alţii în compensare, arată digi24.
Pentru refacerea planşeului, în ambele etape de lucru constructorii vor începe cu desfacerea, înlăturarea grinzilor, a stâlpilor vechi şi înlocuirea acestora cu elemente noi. La final, va fi o structură complet nouă, mai preciza primarul. De asemenea, se va uni linia de tramvai care vine de la Sfânta Vineri cu linia de tramvai existentă la baza Dealului Mitropoliei.