MADR vine în sprijinul crescătorilor de porcine cu un ajutor de 1,4 miliarde lei. Cine poate accesa subvenția

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) va acorda un ajutor de stat, în valoare de 1,4 miliarde de lei, crescătorilor de porcine pentru realizarea spațiilor destinate cazării animalelor.
Subvenția pentru susţinerea sectorului suin se află sub forma unui proiect de Ordonanţă de Urgenţă (OUG), iar momentan este în stadiul de consultare publică.
„Scopul actului normativ este revitalizarea sectorului suin din România, afectat de scăderea continuă a efectivelor de porcine şi de creşterea accentuată a costurilor de producţie. Programul vizează sprijinirea investiţiilor în capacităţi noi sau modernizarea fermelor existente aflate în conservare, contribuind la consolidarea siguranţei alimentare şi la reducerea deficitului comercial", precizează MADR.
Astfel, prin Programul de Susţinere a Crescătorilor de Suine, se urmărește înfiinţarea de noi locuri de cazare în complexe pentru porcine de reproducţie, creştere şi îngrăşare.
Sprijinul acordat va fi de până la 65% din valoarea eligibilă, respectiv până la 80% pentru tinerii fermieri, costul eligibil maxim fiind de 13.300 euro/loc nou şi 10.180 euro/loc în fermă conservată.
Cine sunt beneficiarii și cum pot accesa finanțarea
Beneficiari eligibili sunt:
- PFA,
- întreprinderi individuale/familiale,
- societăţi agricole şi persoane juridice,
Condiția principală de eligibilitate este ca cele trei categorii mai sus menționate să desfăşoare activităţi în sectorul suin.
Cererile de finanţare se vor depune la direcţiile pentru agricultură judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, în cadrul sesiunilor ce vor fi anunţate prin ordin al ministrului agriculturii, acestea fiind însoţite de documente justificative precum:
- dovada dreptului de proprietate asupra terenului,
- autorizaţii,
- studii de fezabilitate,
- documente financiare.
Selecţia proiectelor se face în baza punctajului obţinut, în funcţie de capacitatea de producţie sau suprafaţa agricolă deţinută, iar termenul maxim de implementare a investiţiei este de 48 de luni de la semnarea contractului, cu posibilitate de prelungire cu până la 6 luni.
Totodată, beneficiarii schemei de ajutor au obligaţia desfăşurării activităţii pentru o perioadă de minimum 10 ani de la finalizarea investiţiei.
Bugetul proiectului
Potrivit OUG, valoarea totală a ajutorului de stat este de 1.400.000.000 lei şi se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii, în limita sumelor aprobate prin legile bugetare anuale.
Bugetul total aferent schemei de ajutor de stat este distribuit în cadrul a două componente distincte, după cum urmează:
- Componenta 1 - Investiţii în locuri noi de cazare în complexe de porcine pentru reproducţie, creştere şi îngrăşare: 50% din valoarea totală a ajutorului de stat;
- Componenta 2 - Investiţii în locuri de cazare în complexe de porcine pentru reproducţie, creştere şi îngrăşare cu cel puţin o fermă zootehnică aflată în conservare (...): 50% din valoarea totală a ajutorului de stat.