Paul Anghel, avertisment pentru consumatori: Nu cumpărați mărțișoare din metale prețioase de la vânzători stradali. Sunt contrafăcute

Redacția Digi Economic Data publicării: Data actualizării:
martisor
sursa: profimediaimages.ro/

Directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), Paul Anghel, recomandă cumpărătorilor să fie atenţi la achiziţionarea bijuteriilor care vor fi oferite de Mărţişor, pentru că în această perioadă pericolul real îl reprezintă contrafacerile.

De asemenea, informarea poartă un rol esenţial înainte de cumpărarea propriu-zisă, iar cel mai important lucru, care trebuie luat în considerare atunci când se cumpără acest tip de produse, este încrederea pe care o oferă furnizorul.

„În primul rând este foarte important de unde alegem să le cumpărăm. Mărţişoarele se vând peste tot, la tarabe, supermarket-uri, magazine de bijuterii şi târguri de cadouri organizate în perioada premergătoare zilei de 1 Martie. Dacă optăm pentru o bijuterie fină din aur, argint sau bătută cu pietre semipreţioase, ar fi bine să o cumpărăm numai din magazine autorizate care vând bijuterii. Un mărţişor nu poate fi din argint sau placat cu aur dacă este vândut la colţ de stradă şi costă câţiva lei.

De exemplu, unul dintre lucrurile de care trebuie să se ţină seama, referitor la încrederea conferită de furnizor, este autorizaţia eliberată de către ANPC operatorilor economici care desfăşoară operaţiuni cu metale preţioase, a cărei copie trebuie să fie afişată într-un loc vizibil, în interiorul magazinului", a transmis Paul Anghel, potrivit Agerpres.

Nu cumpărați mărțișoare de la vânzătorii ambulanți

Consumatorii sunt sfătuiți să evite cumpărarea mărţişoarelor şi bijuteriilor din metal preţios de la vânzătorii ambulanţi

„Vă sfătuiesc să evitaţi cumpărarea mărţişoarelor din metale preţioase şi/sau pietre preţioase de la vânzătorii ambulanţi. Achiziţionarea acestora mărţişoarelor şi bijuteriilor din metal preţios trebuie să se facă de la operatorii economici şi autorizaţi de către ANPC să efectueze operaţiuni cu metale preţioase. Consumatorii trebuie să se ferească de oferte de vânzări nesolicitate, de vânzătorii ambulanţi sau care se află în spaţii neautorizate pentru comercializarea unor astfel de produse", a subliniat Paul Anghel.

La achiziţionarea mărţişoarelor/bijuteriilor din metal preţios consumatorii trebuie să solicite informaţii complete despre:

  • produs, preţ, condiţii de cumpărare;
  • să se asigure că primesc un Certificat de calitate în original, care trebuie să conţină obligatoriu: detalii corecte, precise şi complete referitor la produsul cumpărat (tilul metalului, natura pietrelor etc.);
  • datele de identificare ale operatorului economic de unde se achiziţionează produsul;
  • să se asigure că primesc factura fiscală sau bonul fiscal care să justifice achiziţionarea produsului;
  • să ceară informaţii suplimentare despre garanţia oferită produsului şi eventualele probleme de service ce pot să apară;
  • să verifice politica respectivului operator economic de returnare a bunurilor, în cazul apariţiei unor defecte ulterioare.

„În această perioadă un pericol real la achiziţionarea de mărţişoare şi bijuterii din metale preţioase îl reprezintă contrafacerile, iar în domeniul metalelor preţioase sunt multe şi pot îmbrăca diferite forme precum: imitaţiile, deoarece există mai multe metale şi aliaje ce pot semăna vizual cu metalele preţioase. Atunci când sunt realizate bijuterii sau alte obiecte din aceste metale, ele ar putea induce în eroare şi un ochi mai experimentat decât al consumatorului obişnuit, dacă nu se realizează o analiză chimică.

În cazul umpluturilor, uneori datorită construcţiei sau modelului, bijuteriile prezintă cavităţi goale ce pot fi umplute cu metal comun, metal preţios cu titlu inferior, şi chiar cu alt metal preţios decât cel de la suprafaţă. Aceste cavităţi sunt închise cu abilitate, umplutura devenind practic invizibilă ochiului neavizat. Dacă un obiect din metal preţios are şi elemente din metal comun sau oţel, datorate design-ului, orice producător serios specifică pe aceste părţi cuvântul 'Metal' sau 'Steel' ", avertizează directorul general al ANPC.

De asemenea, pe piaţă există şi obiecte din metal comun acoperite cu un strat subţire de metal preţios, dar acestea nu pot fi depistate decât după o analiză a obiectului de către specialişti.

Nu în ultimul rând, comisarul ANPC recomandă cumpărătorilor să fie atenţi la ambalaj, indiferent ce fel de mărţişor vor alege, precizând că acesta nu trebuie să fie rupt, mototolit, murdar sau pătat.