Programul „Noua Casă” 2025 a devenit operațional. Ce bănci s-au înscris

Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM) a anunțat marți că Programul „Noua Casă” 2025 a devenit operațional. Plafonul de garantare aprobat de Ministerul Finanțelor, în valoare de 500 de milioane de lei, a fost alocat celor 13 instituții financiare participante în program.
Băncile care s-au înscris în program anul acesta sunt: Alpha Bank, BCR, BRD-GSG, CEC Bank, Banca Transilvania, ING Bank, Raiffeisen Bank, Libra Intrnet Bank, EXIM Banca Românească, Unicredit Bank, Garanti Bank, Vista Bank, și Techventures Bank.
„Românii care doresc să-și achiziționeze o locuință, pot apela la una dintre băncile partenere, pentru întocmirea dosarului de credit și înaintarea acestuia către FNGCIMM, în vederea obținerii garanției de stat.
Informații complete privind condițiile de eligibilitate, documentele solicitate și modul de accesare a programului Noua Casă sunt publicate pe site-ul www.fngcimm.ro, iar pentru accesarea facilă a programului, încurajăm beneficiarii să consulte Ghidul Noua Casă 2025”, transmite FNGCIMM.
De la lansarea Programului „Prima Casă”, în anul 2009, și până la finele lunii decembrie 2024, FNGCIMM a acordat un număr de 334.048 garanţii, în valoare totală de 31,6 miliarde lei.