ANAF avertizează asupra unei campanii de mesaje false, transmise în numele instituției

Redacția Digi Economic Data publicării: Data actualizării:
anaf
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) anunță, miercuri, că au reapărut mesajele false transmise în numele instituției, prin care contribuabilii sunt informați că Agenția le-a poprit conturile. 

„Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să obțină datele personale și financiare ale destinatarilor”, transmite Agenția.

ANAF mai reamintește faptul că interacționează cu contribuabilii fie prin Spațiul Privat Virtual (SPV), platforma oficială securizată, fie prin Poșta Română cu confirmare de primire și că nu solicită informații personale sau financiare prin SMS sau adrese de e-mail neoficiale.

„Vă recomandăm să ignorați și să ștergeți aceste SMS-uri și să nu accesați link-uri sau să completați informațiile solicitate prin mesaje”, mai spune ANAF.

Agenția Națională de Administrare Fiscală se confruntă cu numeroase campanii de dezinformare realizate în numele instituției, care includ e-mailuri, mesaje și apeluri telefonice false, în care escrocii pretind că sunt reprezentanți ai ANAF și solicită date personale sau financiare, precum IBAN, parole, sau alte informații confidențiale. 

ANAF a emis de mai multe ori avertismente publice prin care a sfătuit contribuabilii să fie vigilenți și să verifice întotdeauna sursa mesajelor. De fiecare dată, instituția subliniază că nu solicită informații sensibile prin e-mailuri sau mesaje nesecurizate și încurajează raportarea tentativelor de fraudă către autorități.

481469339_1086388353515906_7219721250158650507_n
Sursa: ANAF