ANRE lansează o campanie de informare pentru consumatorii de energie electrică. Plafonarea prețurilor expiră curând

Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) anunță, miercuri, lansarea unei campanii naționale de informare publică, destinată consumatorilor de energie electrică întrucât, la data de 1 iulie, va înceta schema de plafonare-compensare aplicabilă prețurilor din sectorul energetic.
„Campania are rolul de a sprijini consumatorii să ia decizii informate, să își exercite dreptul de a-și schimba furnizorul fără costuri suplimentare și să utilizeze în mod eficient instrumentele de comparare a ofertelor disponibile în piață. Aceasta se înscrie în angajamentul ANRE de a garanta o piață concurențială transparentă, funcțională și echitabilă”, transmite ANRE.
Potrivit unui comunicat de presă, campania se derulează în regim non-comercial și include difuzarea a două spoturi video și două spoturi radio.
„Materialele au fost concepute pentru a ajunge la publicuri variate – de la consumatorul activ din mediul urban, familiarizat cu piața concurențială, până la consumatorul vulnerabil sau ezitant, care are nevoie de informație clară și încredere în proces”, mai arată sursa citată.
Campania se desfășoară cu sprijinul CNA și în conformitate cu obligațiile legale ale ANRE prevăzute de Legea nr. 123/2012 privind energia electrică și gazele naturale.