Burduja: ELCEN a semnat contractul de consultanţă pentru implementarea unităţii de cogenerare la CET Sud

Electrocentrale Bucureşti (ELCEN) a semnat contractul pentru servicii de consultanţă în vederea implementării unei noi unităţi de cogenerare la CET Bucureşti Sud.
Valoarea totală a contractului se ridică la aproape 29,13 milioane lei, anunță ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
„În contextul nevoii urgente de modernizare a producţiei de energie termică şi electrică din Capitală, ELCEN avansează în realizarea unuia dintre cele mai importante proiecte energetice din Bucureşti.
Astfel, a fost selectat, în urma unei proceduri de achiziţie publică, un consultant specializat (Owner's Engineer) care va superviza întregul proces de proiectare şi execuţie al noii centrale moderne, un pas esenţial pentru a ne asigura că lucrările se desfăşoară la cele mai înalte standarde tehnice şi de eficienţă", explică ministrul de resort pe pagina sa de Facebook.
Rolul firmei de consultanță este esenţial pentru:
- asigurarea conformităţii tehnice şi legale a proiectului,
- supervizarea lucrărilor,
- respectarea termenelor şi a bugetului
- aplicarea celor mai bune practici în materie de eficienţă energetică şi sustenabilitate.
Noua unitate de cogenerare are o putere de 275 MWe şi 214 MWt, funcționează pe bază de gaze naturale în amestec cu hidrogen și va înlocui treptat instalaţiile vechi şi poluante ale CET Bucureşti Sud, unde va produce atât energie electrică, cât şi energie termică, folosind tehnologii moderne, curate şi eficiente.
Axă prioritară: producerea energiei electrice în cogenerare
Proiectul este unul dintre cele trei ale ELCEN care primesc finanţare din Fondul pentru Modernizare, cu sprijinul Ministerului Energiei.
„Acest proiect, alături de Eficientizarea activităţii din CTE Grozăveşti prin implementarea unei unităţi de cogenerare de înaltă eficienţă, cu o putere nominală de 32,5MWe şi 41 Mwt şi de Implementarea unor capacităţi de cogenerare de înaltă eficienţă utilizând motoare termice în CTE Progresu cu o putere nominală de 72,4 MWe şi 72,8 Mwt formează un portofoliu strategic de investiţii prin care ELCEN contribuie la siguranţa Sistemului Energetic Naţional, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră şi asigurarea unui serviciu public esenţial - alimentarea cu energie termică şi electrică - într-un mod sigur, eficient şi sustenabil", precizează Sebastian Burduja.
Noua unitate de la CET Sud va contribui la:
- securitatea şi echilibrul Sistemului Energetic Naţional, în special în perioadele de consum ridicat,
- creşterea fiabilităţii livrării energiei termice către locuitorii Capitalei,
- reducerea costurilor cu întreţinerea pentru bucureşteni,
- reducerea semnificativă a emisiilor de CO2,
- îmbunătăţirea performanţei energetice a sistemului de termoficare.
Contractele de finanţare cu Ministerul Energiei au fost semnate în anul 2024, iar finanţarea nerambursabilă se ridică la 362 de milioane de euro. Proiectul face parte din planul amplu de investiţii al ELCEN, care are ca scop revitalizarea capacităţilor de producţie prin surse de energie eficiente şi prietenoase cu mediul.