Lucrări la sistemul de termoficare din Capitală. Ce zone rămân fără apă caldă

Redacția Digi Economic Data publicării:
lucrari retea termoficare
sursa: Inquam Photos / Malina Norocea

Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB) anunță, luni, că în următoarele zile se vor efectua lucrări de înlocuire, modernizare și de reparații pe conductele rețelei termice, în mai multe zone din Capitală. 

„Vă reamintim faptul că termenele inițiale de repunere în funcțiune a sistemului de termoficare sunt estimate înainte de deschiderea șantierelor și decopertarea galeriilor. Finalizarea lucrărilor depinde de complexitatea acestora, care este în directă legătură cu starea de degradare a conductelor”, precizează compania.

Se vor efectua următoarele intervenții:

- Rețeaua termică primară - conductă Dn 500/400/300mm - în zona Bulevardului Bucureștii Noi – Calea Griviței – Bulevardul Ion Mihalache din Sectorul 1. 

Se vor executa lucrări de blindare a magistralei CT CPL, ramura Pajura, pentru devierea instalației în zona magistralei de metrou M6 (Piața Chibrit), precum și lucrări de reparații ale conductelor, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă către 9 puncte termice (59 blocuri și imobile, 1 modul termic și 1 PT Industrie) în perioada cuprinsă între 14 iulie 2025, ora 08:00 și 17 iulie 2025, ora 23:00. 

- Rețeaua termică primară – conductă Dn 400/800mm – în zona Bulevardului Doamna Ghica și a străzilor Baicului, Torentului, Vulcanei, Râșnov, Paharnicul Turturea, Rodica și Aleea Dobrina din Sectorul 2.

Se vor executa lucrări de modernizare în cadrul proiectului SACET – Lot 2, Obiectiv 2, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă către 11 puncte termice (129 blocuri și 1 imobil), în perioada cuprinsă între 14 iulie 2025, ora 09:00 și 18 iulie 2025, ora 23:00. 

- Rețeaua termică primară – conductă Dn 800mm – în zona Splaiul Unirii din Sectorul 3.

Se vor executa lucrări de blindare a tronsonului în vederea executării unor lucrări de primă urgență, precum și a unor lucrări de reparație a conductelor, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă către 6 puncte termice (129 blocuri și 2 consumatori industriali), în perioada cuprinsă între 14 iulie 2025, ora 09:00 și 17 iulie 2025, ora 23:00. 

- Rețeaua termică primară – conductă Dn 400/500mm – în zona Bulevardului Camil Ressu și a străzilor Câmpia Libertății și Drumul Murgului din Sectorul 3.

Se vor executa lucrări de modernizare în cadrul proiectului POIM – Lot 1, Obiectiv 2 și lucrări de reparație a conductelor, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă către 10 puncte termice (94 blocuri), în perioada cuprinsă între 14 iulie 2025, ora 09:00 și 18 iulie 2025, ora 23:00.

- Racordul punctului termic „7 – Zona 1” conductă Dn 250mm – în zona Aleea Someșul Cald din Sectorul 4.

Se vor executa lucrări de reparație a conductelor, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă către 1 punct termic (8 blocuri), în perioada cuprinsă între 14 iulie 2025, ora 09:00 și 16 iulie 2025, ora 23:00. 

- Racordul punctului termic „5- Metalurgiei” – conductă Dn 200 mm – în zona Aleea Stupilor din Sectorul 4.

Se vor executa lucrări de reparație a conductelor, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă către 1 punct termic (12 blocuri), în perioada cuprinsă între 14 iulie 2025, ora 09:00 și 16 iulie 2025, ora 23:00. 

- Rețeaua termică primară – conductă Dn 500mm – în zona Bulevardul Eroii Sanitari din Sectorul 5.

Se vor executa lucrări de reparație a conductelor, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă către 2 module termice (2 blocuri), în perioada cuprinsă între 14 iulie 2025, ora 10:00 și 16 iulie 2025, ora 23:00. 

- Racordul punctelor termice „5 Desișului„ și ”SC 4/5”– conductă Dn 150mm pe strada Cetatea de Baltă din  Sectorul 6.

Se vor executa lucrări de reparații și de înlocuire a unui tronson de conductă care impun sistarea furnizării agentului termic către 2 puncte termice (24 de blocuri). Perioada activității va fi din data de 17 iulie 2025, ora 09:00, până în data de 18 iulie 2025, ora 23.00. 

- Rețeaua termică primară - conductă Dn 200mm pe strada Vlădeasa din Sectorul 6.

Se vor executa lucrări de reparații care impun sistarea furnizării agentului termic către două puncte termice: PT 2/10 și 3/10 care deservesc aproape 50 de blocuri. Perioada activității va fi din data de 14 iulie 2025, ora 08:30, până în data de 16 iulie 2025, ora 23:30. 

- Rețeaua termică primară - conductă Dn 800mm în zona Bulevardului Iuliu Maniu din Sectorul 6.

Se vor executa lucrări de reparații, care impun sistarea furnizării agentului termic către cinci puncte termice care deservesc 77 de blocuri. Perioada activității va fi cuprinsă între 14 iulie 2025, ora 09:00 și 17 iulie 2025, ora 23:00. 

- Rețeaua termică primară  - conductă Dn 400mm, pe strada Apusului din Sectorul 6.

Se vor executa lucrări specifice perioadei de garanție în cadrul proiectului POIM, Lotul 5, Obiectiv 25 care impun sistarea furnizării agentului termic pentru 5 puncte termice ( 113 blocuri și un agent economic).