Programul Rabla ar fi trebuit să înceapă astăzi. Când ar putea fi reluat

Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a anunțat, miercuri, amânarea lansării Rabla pentru persoane fizice, cu doar o zi înainte de termenul stabilit, până la formarea noului guvern. Sesiunea dedicată persoanelor fizice ar fi trebuit să înceapă joi, la ora 10.
În această situație sunt toate celelalte programe de mediu, precum Casa Verde, Rabla pentru tractoare și Rabla pentru sobe.
Decizia survine în contextul negocierilor din ultimele zile privind constituirea unui nou Guvern, a transmis miercuri instituția, „care are ca scop asigurarea echilibrului și a stabilității atât la nivel guvernamental, cât și în gestionarea alocărilor bugetare”.
Decizia a atras, bineînțeles, critici. Asociația Importatorilor și Distribuitorilor de Motociclete și Motocicluri din România (AIDMM) a avertizat că suspendarea lansării Rabla pune în pericol definitiv piața auto și moto autohtonă.
„Faptul că nu e gata noul guvern nu este un impediment pentru AFM să respecte planificarea făcută și bugetată deja. Practic, în acest moment, absolut toate prognozele de business făcute de jucătorii de pe piețele auto și moto sunt date peste cap. În scenariul cel mai negru în care Programul RABLA pentru persoane fizice va fi anulat total, piața auto și moto nu va putea recupera până la final de an sub nicio formă scăderea pe care o înregistrează deja. Lipsa unui instrument vital de stimulare subminează cererea, afectează distribuitorii locali și pune în pericol locurile de muncă din acest sector”, a declarat Andrei-Sebastian Ivan, reprezentant al AIDMM.
Asociația Prosumatorilor și Comunităților de Energie din România (APCE) a transmis, de asemenea, o scrisoare deschisă prin care cere viitorului Executiv să nu suspende programul „Casa Verde Fotovoltaice”, întrucât „a oferit românilor o cale reală de a-și recăpăta controlul asupra facturilor”.
„Într-o țară în care energia electrică este produsă scump, distribuită scump și vândută și mai scump, programul „Casa Verde Fotovoltaic” a oferit românilor o cale reală de a-și recăpăta controlul asupra propriei facturi. Peste 120.000 de familii au devenit prosumatori, adică producători și consumatori de energie verde – un demers care aliniază România la realitățile europene și la angajamentele climatice internaționale”, a transmis asociația.
Delegaţiile partidelor parlamentare sunt așteptate, joi, la Palatul Cotroceni, pentru consultările convocate de preşedintele Nicuşor Dan pentru desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru. Preşedintele şi liderii PSD, PNL, USR şi UDMR au ajuns deja la un acord pentru o nouă rotativă guvernamentală, potrivit unor surse, astfel că Ilie Bolojan de la PNL ar urma să fie desemnat premier şi să conducă Guvernul până în 2027, când la Palatul Victoria va reveni PSD, cu un an înainte de alegerile locale şi parlamentare.