Cum vor să recupereze auditorii ECA cheltuielile neconforme: reducerea timpilor procedurali și realocarea stimulentelor anterioare

Alexandru Gologan Data publicării: Data actualizării:
reguli fiscale ue
sursa: gettyimages.com/

Curtea de Conturi a Uniunii Europene (ECA) apără interesele contribuabililor din UE. Nu dispune de puteri juridice, însă are misiunea de a îmbunătăți gestionarea bugetului UE de către Comisia Europeană și efectuează constant rapoarte despre situația financiară a Uniunii. Un astfel de audit a vizat recuperarea cheltuielilor neconforme la nivelul comunității europene.

Pentru a îmbunătăţi viteza recuperărilor, auditorii au recomandat să se reducă nu numai timpul necesar pentru constatarea cheltuielilor neconforme, ci şi perioada care trece înainte să fie lansate procedurile de recuperare. 

În acest sens este necesar să se îmbunătăţească planificarea activităţii de audit şi examinarea impactului financiar al cheltuielilor neconforme cu caracter sistematic. De asemenea, ECA recomandă ca stimulentele care au existat în ciclul precedent de finanţare să fie reintroduse pentru a încuraja statele membre să procedeze la recuperările fondurilor în domeniul agriculturii.

În ciclul precedent, statele membre erau obligate să ramburseze la bugetul UE jumătate din fondurile pe care nu au reuşit să le recupereze într-o perioadă de 4-8 ani. Totodată, auditorii au recomandat Comisiei să pună la dispoziţie date anuale exacte şi complete cu privire la cheltuielile pentru care s-au constatat neconformităţi şi să explice ce măsuri s-au luat pentru corectarea acestora, astfel încât procesul să poată fi îmbunătăţit în viitor.

Aproximativ 70% din bugetul UE este gestionat de Comisia Europeană împreună cu statele membre, 20% este gestionat direct, iar 10% se află în gestiune indirectă, asigurată de alte organizaţii internaţionale sau de ţări terţe. Responsabilităţile Comisiei în acest domeniu depind de tipul metodei de gestiune şi de politica bugetară instituită la nivelul Uniunii.

În ceea ce priveşte gestiunea directă şi cea indirectă, Comisia este cea responsabilă de identificarea şi înregistrarea cheltuielilor neconforme şi apoi de recuperarea fondurilor. În cadrul gestiunii partajate, Comisia deleagă statelor membre responsabilitatea pentru înregistrarea şi recuperarea cheltuielilor neconforme, dar păstrează răspunderea finală pentru furnizarea unei asigurări.