Italia și Uniunea Europeană vizează reducerea datoriilor țărilor africane. Care e planul

Redacția Digi Economic Data publicării:
fonduri europene
sursa: shutterstock.com/

Premierul italian Giorgia Meloni a anunțat, vineri, că lucrează alături de Uniunea Europeană la o inițiativă de reducere a datoriei pentru statele africane – parte a eforturilor Italiei de a sprijini dezvoltarea Africii și de a aborda cauzele migrației în masă.

Meloni s-a întâlnit cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, cu reprezentanți ai statelor africane și ai instituțiilor internaționale, la un summit desfășurat la Roma.

„Întreaga operațiune desfășurată pe o perioadă de zece ani ne va permite să convertim aproximativ 235 de milioane de euro din datorii în proiecte de dezvoltare care vor fi implementate la nivel local”, a declarat Meloni, potrivit Reuters.

Italia sprijină deja dezvoltarea Africii printr-un alt plan lansat anul trecut, „Planul Mattei pentru Africa” – numit astfel după Enrico Mattei, fondatorul companiei petroliere de stat Eni – care își propune să susțină proiecte în domenii precum agricultură și energie, pentru a stimula creșterea economică a continentului.

De asemenea, UE a lansat în 2021 planul său de investiții „Global Gateway” ca o alternativă la inițiativa chineză Belt and Road.

Meloni a afirmat că problema datoriei africane este crucială și că riscă „să submineze toate celelalte eforturi” de dezvoltare dacă nu este abordată corespunzător.

Ca parte a noului plan, ea a menționat că obiectivul este reducerea cu 50% a datoriei statelor africane cu venituri mici și medii, fără a oferi detalii suplimentare.

Au fost anunțate și acorduri bilaterale Italia–Africa, implicând și UE. Roma a precizat, într-o declarație oficială, că „angajamentele comune față de continentul african” prezentate la summit valorează 1,2 miliarde de euro.

Meloni și Von der Leyen au detaliat o serie de proiecte deja anunțate, inclusiv finanțarea unui coridor rutier și feroviar care va lega portul angolez Lobito de Zambia și Republica Democrată Congo.

Von der Leyen a declarat că aceste acorduri „ilustrează modul prin care transformăm voința politică și viziunea comună în decizii concrete și, cel mai important, în realitate la fața locului”.