Drumul expres Arad-Oradea va deveni curând realitate. Autoritățile semnează contractul pentru execuția primului lot din traseu

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a participat la semnarea contractului pentru execuţia primului lot, de 33,7 kilometri, al drumului expres Arad - Oradea.
Noul drum expres Arad - Oradea este parte componentă a coridorului european strategic Via Carpathia care va asigura legătura rutieră dintre Marea Baltică - Marea Neagră şi Marea Mediterană.
„Cu acest proiect Arad - Oradea intrăm în faza finală, cea de execuţie. Acest drum este important pentru că se leagă de autostrada Arad - Timişoara, de la Timişoara în jos spre Moraviţa, urmând să se facă legătura cu Belgradul, este veriga lipsă care va face cel mai scurt drum din nordul Europei în sudul Europei, adică de la Marea Baltică, Gdansk, Varşovia, vine până la graniţa cu Slovacia, trecând Munţii Tatra la Kosice, Debrecen în Ungaria, Oradea, Arad, Timişoara, Moraviţa - Belgrad - Salonic. Dacă vă uitaţi pe hartă, este cel mai scurt drum nord-sud. Noi trebuie să ne mişcăm foarte repede din acest punct de vedere, fiindcă altfel există rute alternative, e adevărat, mai lungi, dar există, iar unele dintre ele pot să ocolească România, ceea ce nu ar fi în avantajul nostru. Depinde de noi", a explicat Grindeanu în timpul conferinței de presă susținute cu ocazia semnării.
Cu o lungime totală de 120,47 km, drumul expres Arad - Oradea este compus din trei loturi:
- lotul 1 (33,7 km) la care se adaugă drumul de legătură (5,3 km) cu DN 79 (Salonta);
- lotul 2 (39,7 km) la care se adaugă drumul de legătură până la graniţa cu Ungaria (10 km);
- lotul 3 (47,07 km) la care se adaugă drumul de legătură (2,9 km) cu zona industrială Arad Vest.
Momentan, lotul Oradea - Salonta este primul contract semnat din cele trei existente pe drumul expres Arad - Oradea.
Pe traseul acestui lot vor fi construite:
- un pasaj (727 metri) peste calea ferată şi DC77;
- două parcări (fiecare prevăzută cu 3 staţii de încărcare pentru autoturismele electrice);
- un nod rutier care asigură conexiunea cu drumul de legătură Centura Oradea - A3;
- un nod rutier la intersecţia cu drumul comunal 77 ( DC77);
- un nod rutier în zona localităţii Gepiu (la intersecţia cu DN 79);
- un nod rutier în zona localităţii Salonta (la intersecţia cu DJ 795);
- un drum de legătură cu DN 79 (Salonta), care va avea o lungime de 5,3 km.
Contractul este finanţat prin Programul Transport 2021-2027 și are o valoare de 2,32 miliarde de lei (fără TVA). Durata execuției lucrărilor este de 24 de luni.