Economia rusă se sufocă din cauza pierderii partenerilor europeni. UE și-a redus masiv importurile din Rusia pe fondul războiului

Alexandru Gologan Data publicării: Data actualizării:
rusia uniunea europeana
Sursa; profimediaimages.com

Uniunea Europeană (UE) şi-a redus importurile din Rusia cu 78% şi exporturile cu 65%, în perioada 2021-2024, ceea ce a dus la un deficit comercial de 4,5 miliarde de euro în 2024, comparativ cu cel din 2022, când se înregistrau 147,5 miliarde euro.

Potrivit datelor Comisiei Europene, Rusia a fost cel mai mare partener comercial al UE în 2020, fiind responsabilă pentru 36,5% din importuri şi 37,9% din exporturi. Războiul din Ucraina a schimbat drastic balanța comercială.

Puternic sancționată de Statele Unite, UE și aliații acestora, țara lui Vladimir Putin se confruntă cu problema scăderii veniturilor ca urmare a devalorizării produselor și închiderii piețelor cheie pe care făcea tranzacții.

Motorul economiei europene, Germania, și-a redus dramatic schimburile cu Rusia. În perioada 2021-2024, importurile au scăzut cu 95% iar exporturile cu 72%, arată Reuters.

Conform datelor emise de Serviciul Federal de Statistică al Statului (Rosstat), Rusia şi-a redus estimările privind veniturile generate din exporturile de petrol şi gaze pentru perioada 2025-2027, din cauza scăderii cotaţiilor la ţiţei. Din acest motiv, veniturile care intră în bugetul statului rus ar putea scădea cu până la 15% în acest an.