Guvernul a decis implementarea recomandărilor OCDE privind liberalizarea serviciilor în domeniul pensiilor private

Guvernul a aprobat, miercuri, prin ordonanţă de urgenţă, implementarea recomandărilor Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) privind liberalizarea serviciilor în domeniul pensiilor private.
Potrivit Executivului, aderarea României la aceste coduri reprezintă atât o condiţie esenţială pentru finalizarea procesului de aderare la OCDE, cât şi un obiectiv strategic al politicii externe, asumat prin programul de guvernare.
„Respectarea Codurilor de liberalizare implică adaptarea legislaţiei naţionale la standardele internaţionale privind libera circulaţie a capitalurilor şi serviciilor financiare. În acest context, instituţiile implicate au responsabilitatea de a adopta măsurile necesare şi de a raporta periodic progresul în îndeplinirea criteriilor de aderare", precizează Guvernul printr-un comunicat.
Actul normativ aduce următoarele elemente de noutate:
- defineşte Codurile de liberalizare ale OCDE ca fiind instrumentele juridice intitulate Codul de liberalizare a mişcărilor de capital şi Codul de liberalizare a operaţiunilor curente invizibile;
- introduce posibilitatea accesului extins pe piaţă pentru administratorii din state membre OCDE care vor putea administra fonduri de pensii şi gestiona activele participanţilor din România;
- în mod similar, se introduc prevederi referitoare la entităţile responsabile cu depozitarea şi custodia activelor fondurilor de pensii, în care vor fi cuprinse şi instituţiile bancare din state aderente la codurile de liberalizare ale OCDE autorizate pentru activitatea de depozitare;
- permite fondurilor de pensii facultative şi ocupaţionale să aplice strategii adaptate vârstei: participanţii vor putea alege fonduri care ajustează automat riscul investiţiilor în funcţie de apropierea de vârsta pensionării;
- prevede pentru jurisdicţiile aderenţilor la codurile de liberalizare ale OCDE condiţii similare cu ale statelor membre ale Uniunii Europene şi ale Spaţiului Economic European, în ceea ce priveşte investiţiile fondurilor de pensii în instrumente financiare tranzacţionate pe pieţe reglementate şi supravegheate din aceste state, inclusiv flexibilizarea limitelor de investiţii, conform recomandărilor;
- stabileşte un cadru mai adecvat de condiţii care participantul trebuie să le îndeplinească pentru a primi pensia privată (de exemplu, eliminarea numărului minim de contribuţii necesare pentru a beneficia de pensie privată);
- completează prevederile legislative cu elemente care conduc la întărirea capacităţii de supraveghere a ASF şi de asigurare a stabilităţii pieţei, pentru protejarea corespunzătoare a participanţilor.
Prin adoptarea acestei ordonanţe de urgenţă, România este mai aproape de standardele internaţionale ale OCDE, modernizează sistemul pensiilor private şi oferă mai multă siguranţă şi flexibilitate pentru toţi cei care contribuie la aceste fonduri.