Ordonanța împăcării Guvernului cu fermierii a fost aprobată. Cât primesc agricultorii compensație pe hectar

Adam Gheorghe Data publicării: Data actualizării:
guvernul se impaca cu fermierii
Guvernul s-a împăcat cu fermierii protestatari. Sursa: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Guvernul a aprobat azi o ordonanță privind instituirea unei scheme de ajutor de stat de sprijinire a fermierilor care își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole vegetale, ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei.

Schema de ajutor de stat denumită în continuare Schema, se acordă sub formă de grant direct, în vederea compensării parțiale a creșterii costurilor de producție, de recoltare, de transport și depozitare, a producției agricole vegetale primare obținută la culturile înființate în toamna anului 2022 și recoltate în anul 2023.

Schema se aplică pe întreg teritoriul României, iar plata sumelor reprezentând ajutorul de stat menționat de prezenta Schemă se efectuează până la data de 30 iunie 2024 inclusiv, prin intermediul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - APIA.

Grantul direct reprezintă o plată compensatorie pe suprafață care constă în echivalentul în lei a 100 euro / hectar, pentru suprafețe de teren arabil cultivate în toamna anului 2022, pentru un număr maxim de 162.640 beneficiari.

Valoarea maximă a grantului direct acordat pe întreprindere beneficiară nu poate depăși echivalentul în lei a 280.000 euro, la cursul comunicat de Banca Națională a României la data de 1 august 2023, de 4,9334 lei/euro.

Beneficiarii schemei sunt:

a) producători agricoli persoane fizice;
b) producători agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale;
c) producători agricoli persoane juridice, indiferent de statutul lor juridic sau de modul lor de organizare, societățile agricole, grupurile și organizațiile de producători, cooperativele agricole.
d) organismele /organizațiile de testare a soiurilor, de cercetare, respectiv universitățile, institutele și stațiunile de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol, indiferent de statutul lor juridic sau de modul lor de finanțare.

Resursele financiare totale necesare implementării schemei sunt echivalentul a 243.239,956 mii euro, în lei, care se asigură de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2024.

Sumele acordate în condiţiile prezentei ordonanțe nu sunt supuse executării silite prin poprire în cazul în care împotriva beneficiarilor acestora a fost pornită procedura de executare silită.

Fermierii beneficiari ai Schemei trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

a) au depus o cerere de plată în anul 2023, pentru o suprafața determinată de minimum 1 ha, pentru una sau mai multe dintre culturile prevăzute în anexa nr. 1 până la termenul limită de depunere din anul 2023;
b) nu sunt în dificultate, respectiv în lichidare sau în faliment, la data depunerii cererii de solicitare a ajutorului de stat, în baza evidențelor Oficiului Național al Registrului Comerțului.

Culturile pentru care se acordă sprijinul de 100 euro/ha sunt:

1. Grâu comun de toamnă
2. Grâu dur de toamnă
3. Triticale de toamnă
4. Secară de toamnă
5. Orz de toamnă
6. Orzoaică de toamnă
7. Ovăz de toamnă
8. Rapiță de toamnă

Schema se aplică potențialilor beneficiari care solicită plata grantului prevăzut de prezenta hotărâre, pe baza unor cereri de acordare a sprijinului adresată APIA prin structurile sale teritoriale, respectiv centrele judeţene/locale sau centrul din municipiul Bucureşti, după caz.

Fermieriipot primi sprijinul de 100 euro/ha pentru o suprafața determinată de minimum 1 ha inclusiv, pe exploatație, pentru una sau cumulativ, pentru mai multe dintre culturile menționate anterior.