Politicile lui Donald Trump agravează problemele economiei americane

Economia americană crește neîntrerupt de aproape cinci ani. Însă recent au apărut primele fisuri la baza celei mai mari economii a lumii: inflația reîncepe să crească, încrederea consumatorilor se erodează, concedierile se înmulțesc, iar ritmul angajărilor se reduce. Deși unele dintre aceste efecte erau așteptate, incertitudinea declanșată de politica economică a președintelui Donald Trump le-a amplificat.
Potrivit CNN, cheltuielile consumatorilor au scăzut în mod neașteptat în ianuarie. Cheltuielile de consum s-au redus cu 0,2% în prima lună a anului, mai mult decât estimau economiștii. Ajustate cu inflația, scăderea este de 0,5%, cea mai mare din februarie 2021, arată datele Departamentului de Comerț.
Totodată, inflația și-a reluat creșterea. În ianuarie, avansul a fost de 0,5% comparativ cu decembrie, iar rata anuală a fost de 3%.
Încrederea consumatorilor a înregistrat în februarie cea mai mare scădere lunară din august 2021 și a ajuns la un nivel similar cu cel de la începutul anului 2009, potrivit indicelui de încredere al consumatorilor al Conference Board. Un sondaj separat despre sentimentul consumatorilor realizat de Universitatea din Michigan, care analizează optimismul populației cu privire la finanțele lor și la starea economiei, a înregistrat cel mai scăzut nivel de când au început înregistrările, în 1978.
În același timp, angajatorii au anunțat mai multe disponibilizări decât în orice lună februarie de la criza din 2008-2009 și mai multe decât în orice lună de la pandemie. Și angajații federali sunt disponibilizați, ceea ce poate perturba economiile locale. Cel mai recent raport arată că în februarie au fost cu 10.000 de lucrători federali mai puțini decât în ianuarie, mai notează publicația americană.
Economiștii marilor bănci din Statele Unite arată că aceste probleme sunt cauzate, cel puțin parțial, și de politica președintelui Donald Trump.
Taxele vamale, în special deciziile de a le impune doar pentru a le suspenda câteva zile mai târziu, seamănă confuzie în rândul companiilor, dar și al consumatorilor și investitorilor, și stârnesc temeri cu privire la creșterea prețurilor, într-un moment în care inflația a revenit pe creștere.
De asemenea, lupta împotriva imigrației a lui Trump amenință o serie de sectoare importante, precum agricultura, construcțiile și asistența medicală, care se confruntă cu un deficit de angajați.
În plus, reducerea drastică a numărului angajaților federali și a ajutoarelor guvernamentale i-ar putea afecta pe cei mai vulnerabili americani, cei care sunt cei mai afectați de creșterea prețurilor.
Economistul-șef al grupului financiar PNC arată într-o notă adresată investitorilor că numărul persoanelor disponibilizate din cadrul guvernului federal ar putea fi mai mare decât se aștepta. Iar asta ar putea duce la reducerea cheltuielilor de consum și, prin urmare, la o creștere mai lentă a locurilor de muncă în alte industrii.
Toate acestea au făcut ca perspectivele unei recesiuni să crească, ceea ce a dus și la scăderea burselor americane în ședința de luni.
Economiștii Goldman Sachs au anunțat că și-au redus previziunile de creștere economică, deoarece taxele vamale anunțate de Donald Trump dăunează economiei și sunt considerabil mai mari decât se așteptau. Ei susțin că tarifele cresc prețurile de consum și, prin urmare, reduc veniturile reale. De asemenea, taxele au tendința de a înăspri condițiile financiare, iar incertitudinea politicilor comerciale determină companiile să întârzie investițiile.
Analiștii băncii americane estimează că șansele ca SUA să intre în recesiune sunt acum de 20%, în condițiile în care se așteaptă ca Trump să reducă sau anuleze tarifele odată ce amploarea amenințării la adresa economiei devine clară.
La rândul lor, economiștii JPMorgan avertizează că SUA riscă să declanșeze o recesiune în toată lumea, mai ales dacă președintele american lansează un război comercial împotriva Uniunii Europene. Specialiștii băncii de investiții văd un risc de 40% de recesiune globală în acest an din cauza politicilor SUA, potrivit The Telegraph.
Intrarea în recesiune a SUA nu este însă scenariul de bază al economiștilor pentru acest an, deși Rezerva Federală din Atlanta estimează o scădere economică de 2,4% în primul trimestru.
Goldman Sachs estimează că PIB-ul Statelor Unite va crește cu 1,7% în acest an, revizuind prognoza anterioară de 2,4%.
Chiar și așa, avansul economiei americane rămâne puternic, mai ales dacă îl comparăm cu cel al rivalilor europeni. Economia Germaniei ar urma să crească în 2025 cu doar 0,4%, iar cea a Franței cu 0,7%. Prognoza pentru Uniunea Europeană este de 0,9%.