Tarifele lui Trump împing SUA spre recesiune. Sunt 45% șanse, estimează Goldman Sachs

Statele Unite au 45% șanse de a intra în recesiune în următoarele 12 luni, estimează Goldman Sachs, pe fondul temerilor legate de un război comercial global.
Banca a majorat prognoza de la 35%, invocând o înăsprire bruscă a condițiilor financiare și o creștere a incertitudinii politicilor publice, care, cel mai probabil, vor afecta cheltuielile de capital, potrivit Reuters.
Mai multe bănci de investiții și-au revizuit săptămâna trecută estimările privind riscul de recesiune, inclusiv J.P. Morgan, care a ridicat șansele unei recesiuni în SUA și la nivel global la 60%. Joi, Barclays Plc a declarat că se așteaptă ca Produsul Intern Brut (PIB) să se contracte în 2025, „ceea ce echivalează cu o recesiune”.
Vineri, Citi și-a redus prognoza de creștere în acest an la doar 0,1%, iar economiștii UBS și-au scăzut estimările de creștere la 0,4%.
„Ne aşteptăm ca importurile SUA din restul lumii să scadă cu mai mult de 20% în următoarele trimestre, readucerea importurilor ca pondere din PIB să revină la nivelurile de dinainte de 1986”, a spus economistul şef al UBS, Jonathan Pingle, într-o notă transmisă clienților.
Goldman Sachs crescuse deja, luna trecută, probabilitatea unei recesiuni în SUA de la 20% la 35%, menționând că fundamentele economice nu mai sunt la fel de solide precum în anii anteriori.
Preşedintele american Donald Trump a anunţat, săptămâna trecută, „tarife reciproce” la nivel mondial cu scopul de a pune capăt „jefuirii” Statelor Unite.