Ucraina permite Statelor Unite să-i exploateze resursele naturale în schimbul reconstrucției. Acordul nu prevede garanții de securitate

Alexandru Gologan Data publicării:
acord sua ucraina
Sursa foto: X / Treasury Department @USTreasury

Oficialii americani și ucraineni au semnat la Washington un acord care facilitează accesul Statelor Unite la resursele naturale ale Ucrainei în schimbul creării unui fond de investiţii pentru reconstrucţia țării devastate de războiul cu Rusia.

Actul încheiat între SUA și Ucraina nu include în mod surprinzător mult solicitatele garanții de securitate, pe care președintele ucrainean Voldomir Zelenski le-a evidențiat în toate discuțiile cu omologul său american, Donald Trump.

„Acest acord istoric parafează începutul unui parteneriat economic de lungă durată. Ne vom concentra pe reconstrucția Ucrainei și sprijinirea mediului de afaceri prin investiții strategice”, a declarat secretarul Trezoreriei americane, Scott Bessent.

La rândul său, celălalt semnatar al documentului, ministrul ucrainean al Economiei, Iulia Sviridenko, a subliniat importanța momentului.

„Alături de Statele Unite începem procesul de atragere a investițiilor străine în țara noastră, pe baza cărora vom fundamenta refacerea Ucrainei. Proiectele extractive din domeniul mineralelor, petrolului şi gazelor vor juca un rol esențial în acest proces. Desigur, Ucraina păstrează proprietatea şi controlul deplin asupra acestor resurse, inclusiv asupra subsolului, iar autoritățile de la Kiev vor fi cele care vor hotărî în final unde şi ce se extrage", a transmis Sviridenko.

Majoritatea resurselor dorite de americani se află în zona de conflict

Preşedintele Donald Trump a reiterat, înainte de semnare, dorința de a compensa ajutorul oferit ucrainenilor, după ce fosta administrație americană a pompat fonduri uriașe fără pretenții.

„Statele Unite nu și-au ascuns interesul pentru a fi recompensate pentru efortul depus în susținerea Ucrainei. Fosta administraţie Joe Biden a trimis ajutoare de zeci de miliarde de dolari Ucrainei din banii contribuabililor americani, fără să pretindă nimic la schimb. V-am spus: aveți pământuri rare, unele chiar foarte bune. Avem nevoie de un acord care să ne garanteze investițiile”, susține Trump. 

După semnare, documentul va trebui ratificat de parlamentul Ucrainei, însă acest lucru este doar o formalitate, indică Reuters. De asemenea, pe lângă lipsa unor garanții de securitate americane, versiunea finală nu include recunoașterea ajutorului primit înainte ca Trump să preia mandatul de președinte.

Rămâne neclar când va începe exploatarea resurselor ucrainene, având în vedere că majoritatea se află în teritoriile ocupate de trupele ruse sau în zone unde se duc lupte active. În acest sens, Statele Unite desfășoară o amplă campanie de negocieri cu părțile aflate în conflict pentru a găsi o soluţie la războiul început în urmă cu trei ani de Moscova.