UE amenință Rusia cu represalii după sabotajul din Marea Baltică. Mai multe cabluri pentru transportul electricității au fost tăiate

Alexandru Gologan Data publicării: Data actualizării:
baltica cablaje
sursa: profimediaimages.ro/

Uniunea Europeană amenință că va impune noi sancţiuni împotriva Rusiei, după ce o investigație desfășurată de Finlanda a dezvăluit cum un cablu submarin, care transportau electricitate în Estonia, a fost secționat în mod intenționat de un petrolier aflat sub pavilion rusesc.

În ziua de Crăciun, cablul submarin Estlink 2 a fost deconectat de la reţea. Incidentul s-a petrecut la mai puţin de o lună după ce două cabluri de telecomunicaţii au fost secţionate în apele teritoriale suedeze din Marea Baltică de o navă chineză.

„Felicităm autorităţile finlandeze pentru acţiunea lor rapidă şi pentru reţinerea navei suspecte. Condamnăm cu fermitate orice distrugere deliberată a infrastructurii critice a Europei. Nava suspectă face parte din flota fantomă a Rusiei, care ameninţă securitatea şi mediul, finanţând în acelaşi timp bugetul de război al Rusiei. Vom propune măsuri suplimentare, inclusiv sancţiuni, pentru a viza această flotă", vicepreședinta Comisiei Europene, Kaja Kallas.

Ţările UE au convenit la începutul acestei luni să includă pe lista neagră încă 50 de petroliere din „flota fantomă" a Rusiei, care este folosită pentru a eluda sancţiunile occidentale aplicate pentru războiul desfășurat de Moscova în Ucraina, relatează Barron's.