UE aprobă al 18-lea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei. Kremlinul reacționează: Am devenit imuni
Uniunea Europeană (UE) aprobă al 18-lea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei, însă autoritățile de la Moscova nu sunt impresionate de măsurile restrictive anunțate de Bruxelles.
După lungi deliberări, Slovacia a primit garanțiile necesare din partea UE pentru a renunța la veto. Premierul Robert Fico s-a arătat mulțumit de rezultat, după ce în primă fază a blocat sancțiunile și a contestat legitimitatea pachetului.
„În acest moment, ar fi contraproductiv pentru interesele Slovaciei, în calitate de membră UE, să continuăm blocarea celui de-al 18-lea pachet de sancțiuni”, a declarat Fico, potrivit DW.
Sancţiunile vizează sectorul financiar şi energetic al Rusiei, transmite Consiliul UE.
„Am aprobat unul dintre cele mai puternice pachete de sancțiuni împotriva Rusiei de până acum. Fiecare sancțiune slăbește capacitatea Rusiei de a continua războiul din Ucraina. Mesajul este clar: Europa nu va renunța la sprijinul acordat Ucrainei. UE va continua să pună presiune pe Rusia până când va încheia definitiv războiul”, declară Kaja Kallas, Înaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate.
Toţi cei 27 de membri ai Uniunii Europene trebuie să fie de acord în unanimitate cu sancţiunile înainte ca acestea să fie implementate.
Rușii nu sunt impresionați
Kremlinul anunță că va minimaliza consecinţele sancţiunilor europene și amenință că acestea vor avea efecte negative inclusiv pentru ţările care le impun, informează Reuters.
„Vom analiza noul pachet de sancţiuni anunțat de Bruxelles pentru a-i reduce la minim consecinţele. Din păcate, aceste măsuri sunt o armă cu două tăişuri: vor avea efect negativ inclusiv asupra țărilor care le impun. Am declarat în mai multe rânduri că noi considerăm aceste restricţii unilaterale drept ilegale. Deja, am dobândit o oarecare imunitate. Ne-am adaptat viaţa sub sancţiuni”, a transmis purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.