Uniunea Europeană relaxează reglementările aplicate sectorului auto pe emisiile de carbon. Producătorii primesc derogare trei ani

Alexandru Gologan Data publicării: Data actualizării:
emisii carbon ue
sursa: gettyimages.com/

Comisia Europeană a purtat discuţii cu industria auto pentru a răspunde la provocările cu care se confruntă sectorul, inclusiv pe partea de reglementare, astfel încât să facă față concurenței din China şi Statele Unite.

În urma solicitărilor formulate de producătorii auto de pe continent, Comisia Europeană a acceptat să le acorde trei ani pentru îndeplinirea obiectivelor privind emisiile de CO2, cu condiția electrificării flotelor. Succesul atingerii obiectivelor stabilite prin reglementări depinde de majorarea cotei de vănzări a vehiculelor electrice (EV), un segment unde europenii sunt în urma rivalilor din China şi Statele Unite.

„Obiectivele rămân aceleaşi și trebuie îndeplinite. Însă industria auto are acum mai mult timp să le pună în aplicare”, a declarat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

După acest anunţ, acţiunile Volkswagen, BMW şi Mercedes-Benz au crescut la Bursa de la Frankfurt, informează Reuters.

Directorul de strategie al Renault, Josep Maria Recasens, susține că modificările care vor fi introduse vor oferi producătorilor de automobile o marjă de manevră pentru a respecta normele de poluare.

„Nu este vorba să fie abandonate sau întârziate ţintele. Este vorba să fim flexibili cu privire la modul în care aceste ţinte sunt atinse. În caz contrar, care este alternativa? Să plăteşti amenzi sau să închizi uzine?", a declarat Recasens.

Dacă actualul cadru legislativ s-ar fi menținut, producătorii auto din UE riscau să ajungă în situaţia în care ar fi trebuit să plătească amenzi de 15 miliarde de euro pentru nerespectarea cerințelor prevăzute.