Video Digistoria – cele mai importante evenimente petrecute în 28 iunie

Data publicării:
Digistoria – cele mai importante evenimente petrecute în 28 iunie

1914 ASASINATUL CARE A SCHIMBAT ISTORIA

Arhiducele Franz Ferdinand, moștenitorul tronului Austro-Ungariei, și soția lui erau în vizită la Sarajevo. Mergeau prin orașul bosniac cu o mașină decapotabilă.

La un moment dat, se produce un ambuteiaj iar un tânăr sârb, Gavrilo Princip, îl împușcă pe Franz Ferdinand și pe soția lui. Ambii mor în câteva minute din cauza rănilor.

Princip era parte a unei grupări secrete sârbești, Mâna Neagră. Implicarea Serbiei în asasinat a făcut Viena să declare război. Așa a început Primul Război Mondial

1939 CU AVIONUL PESTE ATLANTIC

Compania americană Pan Am a lansat primele zboruri de linie peste Atlantic. Hidroavionul de pasageri Dixie Clipper a plecat dintr-un port din New York, cu destinația Marsilia.

22 de oameni au fost la bord. Un bilet doar dus a fost 8.000$, la valoarea de acum. Zborul a avut două escale, una în Horta, insulele Azore, iar cealaltă, în Lisabona.

Hidroavionul a ajuns la destinație, Marsilia, a doua zi după plecarea din Statele Unite. Cele mai rapide pacheboturi abia reușeau să treacă Atlanticul în patru zile.

1935 FORTĂREAȚA DE AUR

Președintele american Franklin Roosevelt ordonă construirea unui depozit pentru rezerva de aur a SUA la Fort Knox, o bază militară izolată din Kentucky.

Clădirea este terminată în 1936, iar primele transporturi de aur au loc în 1937 și 1941. Astfel, aurul american este mutat mai departe de coaste și, implicit, de inamici.

Fort Knox este considerată una dintre cele mai bine păzite clădiri din lume. Acolo se află peste 4.500 de tone de aur, care valorează în jur de 300 de miliarde $.

Editor : B.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...