estiVALUL Digi | Călătorie în lumea apelor, la Sulina

Data publicării:
sulina

Cea mai estică aşezare a României, un loc unic în felul său, este construită pe cel mai tânăr pământ din Europa. Vă invităm să ne însoţiţi, pe calea apelor, într-un loc cu aer de epocă. Mergem la Sulina, cel mai cosmopolit oraş al ţării, în locul în care trăiesc în perfectă înțelegere lipoveni, ruşi, ucraineni, turci, greci, bulgari, macedoneni şi italieni.

În Sulina se poate ajunge doar pe apă. Din Tulcea aveţi mai multe variante: catamaranul, care face cam patru ore până la Sulina în aproximativ 4 ore, sau o navă rapidă, cu o singură plecare pe zi, la ora 12:30. Un drum costă 60 de lei şi durează o oră şi jumătate.

Pe tărâmul unde locuiau în trecut piraţii astăzi locuitorii îşi duc existenţa din pescuit şi turism. Astfel se explică faptul că pe toată lungimea malului găsim la fiecare pas câte o barcă.

Aici, spectacolul naturii este întotdeauna diferit, aşa că ori de câte ori aţi ajunge, nu vă veţi plictisi niciodată, iar o plimbare ar fi incompletă, fără o întâlnire cu pelicanii.

În Sulina veţi găsi cazare la tot pasul. Puteţi înnopta în casele localnicilor, dacă doriți ceva mai tradițional, sau în pensiunile de trei sau patru margarete, dacă vă doriți confort. În ciuda invaziei modernului, Sulina încă păstrează urmele vremurilor de glorie când era bariera navală către Bizanț și Înalta Poartă. Farul Vechi este o mărturie încă vie.

Plaja din Sulina, aflată la aproximativ 3 kilometri de oraş, este și ea unică în țară. Este cea mai tânără de pe întregul litoralul românesc, dar şi cea mai lată, aproximativ 100 de metri.

Şi turiştii străini sunt atraşi de frumuseţea locului, dar şi de posibilităţile de agrement.

Un loc pe care nu ar trebui să-l rataţi în Sulina este cimitirul maritim, loc în care se se spune că se odihnesc prinţi şi prinţese, navigatori, tineri îndrăgostiți, sau pirați. Apusul de soare este un adevărat spectacol de lumini și umbre, așa că, fără îndoială merită pus și el pe lista atracţiilor de aici.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Românul care a văzut toate țările lumii: a ajuns în cele 197 de state recunoscute, dar și în țări aflate în…
Digi FM
Noi detalii au ieșit la iveală despre Robert Wolf, bărbatul care a împușcat-o pe Teodora Marcu într-un...
Pro FM
Miley Cyrus rupe tăcerea despre rochia din „Flowers”, despre care fanii credeau că e o aluzie la Jennifer...
Film Now
Sharon Stone, adevărul despre cum se menține în formă la 67 de ani: „Nu trebuie să mergi mereu la sală!” La...
Adevarul
O operațiune ca în „Misiune Imposibilă”. Rusia a suferit pierderi ireparabile în timpul atacului cu drone...
Newsweek
Pensiile în România, de 3 ori mai mici decât în UE. Ce pensii au românii din Spania și Italia?
Digi FM
Romanița Iovan, dezvăluiri neașteptate despre fiul ei. Albert a fost admis la cinci facultăți din Marea...
Digi World
Ce a arătat un studiu făcut pe 200.000 de femei despre sănătatea mintală a mamelor. În cazul taților...
Digi Animal World
Ce a pățit un bărbat care aștepta la semafor pe un scuter? Imagini virale cu un câine care l-a „luat” prin...
Film Now
Pedro Pascal și Dakota Johnson, flirt în „Materialists”. Fanii, nerăbdători. „Madame Web va alege: Captain...
UTV
Bianca Censori, din nou goală pe Instagram. Soția lui Kanye West, acuzată de „indecență publică”