estiVALUL Digi. Turist în ţinutul morilor

Data publicării:
Moara Rudaria

În Caraș-Severin, pe o distanță de 3 kilometri, morile cu ciutură, așa cum sunt numite în zonă sunt amplasate în valea Rudăricăi, străjuită de munții Almăjului.

Până în 1910, aici funcţionau 51 de mori de apă, însă potopul din acel an a distrus 28 dintre acestea. 40 de ani mai târziu, alte inundaţii, alte mori distruse.

În ciuda dezvoltării tehnologice, măcinatul grăunțelor la morile de apă este o tradiție pe care localnicii o păstrează şi astăzi.

La Rudăria, taica Lazăr este omul care a adunat toate secretele morilor de apă, şi când apare vreo defecțiune, sătenii îi cer ajutorul. La cei 87 de ani, singurul lui necaz e că n-are cui transmite tainele meșteșugului.

Morile sunt gospodărite de familiile din sat. Cu bună înțelegere își impart rândul, adică cele 12-24 ore de folosință a morii. O altă particularitate a locului este că fiecare moară are un nume și o poveste.

Pentru a afla toate istoriile locului, zilnic, turişti din toată ţara şi din Europa vin la Rudăria.

Oficial, în 1970 numele satului cu mori de apă a fost schimbat în Eftimie Murgu, însă o lume întreagă continua să-i spună Rudăria. Pentru a ajunge aici, trebuie urmat DN 6 până la Bozovici, iar de-acolo până la morile de apă mai sunt 13 kilometri.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce s-a întâmplat cu Nicuşor Dan la festivităţile de Ziua Eroilor? Aşa nu a mai fost văzut, imaginile...
Digi FM
Cum a fost surprinsă Delia în direct la Digi 24, la învestirea lui Nicușor Dan. Durerea s-a văzut pe chipul...
Pro FM
Soția lui Jorge are 52 de ani, dar e mult mai tânără și la chip, și la trup. Apariție superbă, de neignorat...
Film Now
Sofia Vergara, siluetă de vis în costum de baie: "Vara nu e pregătită pentru tine". Ședință foto improvizată...
Adevarul
Cel mai spectaculos pod din nord-vestul României, finalizat la Satu Mare. Ce nume poartă podul hobanat
Newsweek
Ministrul Energiei confirmă ajutorul la pensie de 700 lei. Când se dau banii pe cardul de energie?
Digi FM
Povestea de viață a lui Claudiu Gherguț, câștigătorul Chefi la cuțite: "Am mâncat pâine mucegăită cu muștar...
Digi World
Sfârșitul Universului va veni mai devreme decât se prevedea, cred oamenii de știință olandezi
Digi Animal World
Momentul când un urs cade prin tavanul unei case din Kentucky. S-a prăbușit direct pe aragazul din bucătărie
Film Now
Deborra-Lee Furness rupe tăcerea după divorțul de Hugh Jackman: „Trădarea doare, dar m-a condus spre...
UTV
Două călugărițe din Brazilia au devenit virale cu un moment de beatbox la o televiziune catolică