Mâncatul emoțional crește riscul de obezitate

Data publicării:
masa mancare mall

Suntem dependenți de obiceiurile din copilărie, spun medicii. În momentele de stres, unii dintre noi ne consolăm cu mâncare, iar in momentele fericite ne răsfățăm cu ceva dulce, de exemplu.

Ce am fost învăţaţi? Ia fii tu cuminte că, dacă eşti cuminte, îţi dă mama ceva bun! nu mai plânge, că uite îţi face bunica ceva bun de mâncare şi totdeauna am asociat mâncarea cu ceva plăcut. Exact cum e mai păgubos cu putinţă”, spune dr. Doru Negru, medic primar boli interne şi diabet nutriţie şi boli metabolice.

„În episoadele de mâncat emoţional, căutăm să mâncăm ceea ce ştiam noi că se asociază cu ceva bun sau ceva care primeam noi poate când eram copii ca şi recompensă şi, de cele mai multe ori, este urmat de senzaţia de vinovăţie care apare frecvent după acest episod şi care practic aduce o impresie şi mai proastă despre propria persoană şi propria imagine. Şi, cumva, accentuează stresul iniţial. Deci intrăm într-un cerc vicios care nu ne ajută”, spune dr. Adreea Dragomir.

Mai mult, intervin și anumite reacții hormonale.

Perfect adevărat este însă că saţietatea, ca şi dulcele, ca şi frigul extrem, ca şi durerea extremă declanşează în capul nostru eliberarea unor morfine endogene, unor endorfine. Păi, morfina numai bine te face să te simţi. Și atunci senzaţia de saţietate îţi dă senzaţia de bine”, explică dr. Doru Negru.

Aceste mecanisme sunt declansate de unele dezechilibre emotionale.

Avem o zi mai puțin reușită, suntem stresați sau avem o viață personală care nu ne aduce satisfactii, o parere despre propria persoana nu tocmai bună și atunci căutăm o zonă de confort”, spune dr. Adreea Dragomir.

Primul efect al mancatului emoțional este acumularea de kilograme în plus. Medicii atrag însă atenția că odată cu obezitatea apar și boli precum hipertensiunea arterială, infertilitatea sau diabetul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locul ciudat în care fost găsit ucigașul Teodorei de câinii polițiști. Soțul tinerei a oferit...
Digi FM
Noi detalii au ieșit la iveală despre Robert Wolf, bărbatul care a împușcat-o pe Teodora Marcu într-un...
Pro FM
Kelly Osbourne șochează cu noul ei look. Fanii reacționează la imaginile cu fiica lui Ozzy: „AI? Cine este...
Film Now
Sharon Stone, adevărul despre cum se menține în formă la 67 de ani: „Nu trebuie să mergi mereu la sală!” La...
Adevarul
Un anumit tip de carne este asociat cu cancerul de colon. Ce spun cercetătorii
Newsweek
Ungaria acordă a 13-a pensie. România le indexează cu inflația. Care pensionari sunt mai câștigați?
Digi FM
Romanița Iovan, dezvăluiri neașteptate despre fiul ei. Albert a fost admis la cinci facultăți din Marea...
Digi World
Ce a arătat un studiu făcut pe 200.000 de femei despre sănătatea mintală a mamelor. În cazul taților...
Digi Animal World
Ce a pățit un bărbat care aștepta la semafor pe un scuter? Imagini virale cu un câine care l-a „luat” prin...
Film Now
Brad Pitt rupe tăcerea despre divorțul de Angelina Jolie, după 8 ani de bătălii legale: „Nu cred că a fost...
UTV
Bianca Censori, din nou goală pe Instagram. Soția lui Kanye West, acuzată de „indecență publică”