Portarul titular al Spaniei ar fi suspect de viol şi ar fi fost trimis acasă de la Euro

Data publicării:
de gea portar spania getty

Foto: Gulliver/GettyImages

În ziua în care începe Euro, în peninsula iberică a apărut un scandal monstru. Conform eldiario.es, De Gea şi fostul său coechipier de la naţionala U21 a Spaniei, Iker Muniain, ar fi suspecţi că sunt implicaţi într-un caz de viol. Un martor protejat ar avea, potrivit sursei citate, informaţii preţioase în legătură cu acest caz. Concret, împreună cu Muniain, De Gea ar fi abuzat-o pe femeia care acum i-a reclamat la tribunal.

El ar fi încercat ulterior să o mituiască pe victimă pentru a nu depune plângere, după ce în prealabil a încercat să stabilească o altă întâlnire amoroasă.

Totul s-ar fi petrecut în 2012 la un hotel de cinci stele, iar întâlnirea ar fi fost facilitată de Ignacio Allende Fernandez, zis Torbe. Acesta este în prezent arestat (din aprilie 2015), fiind acuzat de trafic de persoane în scopul exploatării sexuale, agresiune sexuală, pornografie infantilă în ceea ce priveşte prostituţia, şantaj şi spălare de bani.

De Gea, goalkeeper-ul lui United, reuşise să obţină un loc de titular în lotul Spaniei, în detrimentul legendarului Casillas.

El Diario nu este singura sursă care susţine povestea, jurnaliştii de la El Confidencial confirmând-o. Conform surselor acestora din urmă, în scandal ar fi implicat şi Isco, jucător la Real Madrid. Acesta nu a prins turneul final, Del Bosque nefiind impresionat de modul în care a evoluat în ultima perioadă.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Final de drum pentru Ion Iliescu! Anunţul a venit când nimeni nu se aştepta, situaţie critică pentru fostul...
Digi FM
Tragedia tinereții lui Val Kilmer: și-a pierdut fratele mai mic, care s-a înecat în piscină: "Nu am revenit...
Pro FM
Starea de sănătate a lui Julio Iglesias, tot mai fragilă: „De la brâu în jos, are 500 de ani”. Afecțiunea...
Film Now
Val Kilmer, actorul din Top Gun și Batman, a murit la 65 de ani. Fiica lui a spus de ce s-a stins
Adevarul
Distracție în paradisul din Maldive cu doar 30 de euro. Un vlogger ne arată ce nu vor agențiile de turism să...
Newsweek
Lovitură pentru sute de mii de pensii care vor scădea. Instanța a decis: „Nu e stagiu de cotizare”
Digi FM
Tragedia tinereții lui Val Kilmer: și-a pierdut fratele mai mic, care s-a înecat în piscină: "Nu am revenit...
Digi World
De ce este laptele alb? Răspunsul surprinzător pe care nu îl știai și explicația științifică pe înțelesul...
Digi Animal World
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de...
Film Now
Leonardo DiCaprio, schimbare de look la 50 de ani: cu părul și sprâncenele vopsite, la CinemaCon 2025, unde...
UTV
Connect-R îi cere scuze lui Tudor Chirilă. „Nu vreau ca el să rămână cu această etichetă de om care...