Sindicaliștii din educație au început protestele din cauza salariilor mici și amenință că vor merge până la greva generală

Data actualizării: Data publicării:
protest al sindicatelor din educatie
Sindicaliștii din educație au început protestele din cauza salariilor mici și amenință că vor merge până la greva generală. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Sindicaliştii din educaţie încep marți protestele, primele acțiuni fiind pichetarea prefecturilor. Ei acuză că au salarii mici și că nu li se plătesc orele suplimentare.

Astfel, în această săptămână, vor avea loc proteste ale organizaţiilor judeţene afiliate Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) astfel: marţi, 14 martie la Constanţa, unde vor fi 200 de participanţi; miercuri, 15 martie - Ialomiţa (50-100 de participanţi), joi, 16 martie, în Argeş, Buzău, Călăraşi, Dolj şi Prahova (între 100- 300 participanţi din partea fiecărei organizaţii).

Protestele vor continua şi în săptămâna 20 - 24 martie 2023 tot cu pichetarea sediilor prefecturilor din alte judeţe, acţiuni sindicale la care vor lua parte membrii organizaţiilor sindicale afiliate FSLI şi FSE "Spiru Haret".

"Dezinteresul actualei guvernări privind acordarea majorărilor salariale în sistemul de învăţământ conduce la producerea unui dezechilibru social şi îi împinge pe colegii noştri la imposibilitatea asigurării unui trai decent. Suntem astfel determinaţi să mergem mai departe cu planul acţiunilor sindicale, până la rezolvarea tuturor problemelor cu care salariaţii din educaţie se confruntă. Considerăm că motivarea resursei umane din învăţământ reprezintă una dintre condiţiile esenţiale pentru a avea un sistem de educaţie performant în România", susţin reprezentanţii organizaţiilor sindicale într-un comunicat de presă comun.

Sindicaliştii din educaţie cer de urgenţă Guvernului României să găsească soluţii în unele situaţii, respectiv la rezolvarea problemei aplicării integrale a dispoziţiilor Legii - cadru nr. 153/2017 pentru toate categoriile de salariaţi din învăţământ, astfel încât toţi salariaţii din sistemul educaţional să beneficieze de salariul de bază prevăzut de această lege pentru anul 2022.

Totodată, sindicaliştii cer soluţii pentru creşterea veniturilor personalului didactic auxiliar şi adoptarea, în regim de urgenţă, a normativelor pentru personalul nedidactic şi personalul didactic auxiliar, având în vedere că normativele care se aplică sunt din anul 1998.

De asemenea, sindicatele solicită aplicarea regulamentelor privind acordarea sporurilor pentru condiţii de muncă, întrucât salariaţii din învăţământ sunt singurele categorii de bugetari care nu beneficiază de acordarea acestor sporuri.

"În noua lege de salarizare, grila propusă trebuie să poziţioneze personalul din învăţământ pe o treaptă superioară celei actuale în ierarhia funcţiilor bugetare, în raport de importanţa socială a activităţii prestate", se menţionează în comunicat. Sindicaliştii mai solicită remedierea anomaliilor actuale în ceea ce priveşte salarizarea celor care ocupă funcţii de conducere, îndrumare şi control, având în vedere că, după ce veniturile acestora au rămas nemodificate în ultimii patru ani, se constată că acestea sunt inferioare salariaţilor care ocupă funcţii de execuţie.

Pe lista de revendicări se mai află instituirea, prin lege, a regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflaţiei, precum şi plata suplimentară a personalului din unităţile/instituţiile de învăţământ nominalizat în echipele de proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile

Totodată, sindicaliştii solicită plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar şi nedidactic.

În cazul în care solicitările organizaţiilor sindicale rămân fără rezolvare, angajaţii din educaţie vor continua acţiunile de protest cu pichetarea sediului Guvernului şi a sediilor prefecturilor în lunile martie şi aprilie 2023, un marş de protest desfăşurat în Bucureşti în luna mai 2023 şi declanşarea grevei generale în ultima decadă a lunii mai, precum şi alte acţiuni specifice.

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
E oficial! Brigitte Macron a intentat procesul, nu a mai rezistat. Situaţia era din ce în ce mai tensionată
Digi FM
Momentul în care Elena Udrea își reîntâlnește fiica, după ieșirea din închisoare. Micuței nu-i venea să...
Pro FM
„Amore”. Dua Lipa, îndrăgostită pe străzile din Palermo, în imaginile de peste 2 milioane de like-uri
Film Now
Salma Hayek, dans senzual lângă piscină. Cum arată actrița în costum de baie la 58 de ani: „Tu nu...
Adevarul
Povestea neașteptată a FBI. Ce legătură a avut cu familia lui Napoleon și cum a ajuns un departament de...
Newsweek
Nicușor Dan poate opri introducerea CASS la pensiile peste 3.000 lei. Ce șanse sunt să se întâmple?
Digi FM
Ada Galeș, un nou mesaj de pe patul de spital, după ce a fost operată a patra oară: „Am medici...
Digi World
Detaliul pe care-l ignori de cele mai multe ori când folosești mașina de spălat și care-ți poate aduce doar...
Digi Animal World
Pisica cu cel mai mare nas, în sfârșit diagnosticată. Motivul ciudat pentru care arăta atât de diferit
Film Now
Nicole Kidman și Sandra Bullock, în primele imagini de pe platourile de la „Practical Magic 2”: „Vrăjitoarele...
UTV
Lumea wrestlingului este în doliu: Hulk Hogan a murit la 71 de ani