Traian Băsescu a plecat de la Palatul Cotroceni

Data publicării:
pleaca base

În timpul ceremoniei, care a început cu intonarea imnului naţional, Traian Băsescu a primit onorurile militare. După ce a salutat Garda de onoare, Băsescu s-a apropiat de steagul ţinut de militari, pe care l-a sărutat (VIDEO).

Traian Băsescu şi soţia sa, Maria Băsescu, au urcat apoi în maşină şi au plecat de la Palatul Cotroceni, la ieşire fiind întâmpinaţi de un grup de simpatizanţi, pe care i-a salutat.

La ieşirea coloanei cu maşinile oficiale, simpatizanţii care îl aşteptau la poarta Palatului Cotroceni au scandat: "Super-Băse".

La poarta Palatului Cotroceni erau aproximativ 300 de simpatizanţi ai lui Traian Băsescu şi peste 100 de opozanţi ai fostului preşedinte, notează Mediafax.

Citiți și: Traian Băsescu a predat mandatul. Klaus Iohannis este noul președinte al României

Ceremonia de predare-preluare a mandatului de preşedinte a început, la Palatul Cotroceni, în jurul orei 13.00, când pe platoul Marinescu a avut loc ceremonia militară cu prilejul învestirii în funcţia de preşedinte al României a lui Klaus Iohannis.

Preşedintele Klaus Iohannis, împreună cu soţia sa, Carmen Iohannis, a fost întâmpinat Garda de onoare.

Klaus Iohannis şi Carmen Iohannis au mers apoi către Sala Unirii a Palatului Cotroceni, unde a avut loc ceremonia de înmânare a Colanului de aur al Ordinului Steaua României.

Klaus Iohannis şi Carmen Iohannis au fost întâmpinaţi de Traian Băsescu şi Maria Băsescu. Cei patru au intrat Sala Unirii, unde s-a intonat imnul naţional al României.

După intonarea imnului, Traian Băsescu i-a înmânat lui Klaus Iohannis Colanul de aur al Ordinului. Apoi, cei doi, împreună cu soţiile, au ciocnit un pahar de şampanie cu foştii şi viitorii consilieri prezidenţiali.

Traian Băsescu le-a urat mult succes lui Klaus Iohannis şi Carmen Iohannis. El i-a oferit lui Carmen Iohannis un buchet de trandafiri albi, iar Iohannis i-a oferit Mariei Băsescu un buchet de trandafiri roz.

Klaus Iohannis şi Carmen Iohannis i-au însoţit pe Traian Băsescu şi Maria Băsescu până la maşină, fostul preşedinte şi soţia sa mergând apoi către platoul Marinescu, unde a avut loc ceremonia militară cu prilejul încheierii mandatului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Nicuşor Dan a răbufnit după ce a fost jignit de un român pe stradă! Preşedintele nu s-a putut abţine...
Digi FM
Violeta, fiica Andreei Marin, și-a început viața de studentă la Cornell University. Cum arată camera de cămin...
Pro FM
Andra a împlinit 39 de ani, iar Cătălin Măruță i-a transmis un mesaj emoționant: „Fără tine nu am fi noi”
Film Now
Ce sfaturi a primit Pamela Anderson de la Priscilla Presley pentru remake-ul filmului „The Naked Gun”: „Ea...
Adevarul
Marile pericole la adresa României, identificate de un expert de la Oxford: „Mă îndoiesc că putem evita un...
Newsweek
Care stat din Europa a mai introdus CASS la pensie? Pensionarii vor primi bani în plus abia în 2026
Digi FM
Coșmar de nedescris pentru o turistă din Bali. Ce i s-a întâmplat după ce a băut un cocktail toxic: „Are...
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă renunți la zahăr timp de două săptămâni? Efectele sunt vizibile chiar și la...
Digi Animal World
„Cel mai rar urs” din lume, surprins de o cameră de supraveghere. Cum arată animalul care locuiește în...
Film Now
Catherine Zeta-Jones, dezvăluiri neașteptate: „Visul meu a fost mereu să am copii!” Ce spune despre...
UTV
George Burcea, reacție ironică după ce a fost înlocuit în sezonul 2 din „Wednesday”. „Am cerut 5 milioane de...